92 de ani-Povestea armelor produse la Cugir.

 „Uzina de Fier“

Fabricarea armelor la Cugir are o istorie de 92 de ani. Decizia privind producţia de armament la ”Fabrica de Fier” a fost luată la Paris în 1925. România avea nevoie de armement pentru a face faţă provocărilor care existau la momentul respectiv. Fabrica a fost terminată în 1928, dar prima comandă a fost lansată abia în 1932.

În 1925, la Paris s-a luat decizia înfiinţării ”Uzinelor Copşa Mică – Cugir (CMC)”. Tradiţia metalurgică de la Cugir este mult mai veche, aici existând o ”Fabrică de Fier” încă din secolul XIX. Materia prima folosită la prepararea fierului se aducea de la Govăjdia – Hunedoara (furnal care a dat şi subansamble din fontă pentru turnul Eiffel din Paris). La început fonta era cărată cu căruţele, iar mai apoi pe calea ferată până la Şibot, de unde se transporta cu căruţele până la fabrică. Transportul pe calea ferată era mai ieftin, astfel că, la intervenţia conducerii fabricii la forurile de resort, în octombrie 1905, a fost demarată într-un ritm alert construirea căii ferate Şibot – Cugir. La 1 februarie 1906, se fac primele transporturi de mărfuri pentru fabrică, iar la 12 iunie 1906 a început şi transportul de călători. În anul 1910 au fost construite barajul şi aducţiunea de apă de pe Râul Mic pentru alimentarea turbinei care punea în mişcare generatorul electric de la care se asigura iluminatul electric al halelor şi trecerea la acţionarea electrică a utilajelor. După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, prin care se încheia procesul de formare a statului naţional unitar român, în Transilvania, fostele proprietăţi ale Imperiului Austro-Ungar au intrat direct în proprietatea statului român. Pentru a-şi salva capitalul, unele societăţi particulare austro-ungare au făcut încercări de a înfiinţa societăţi în parteneriat cu statul român.

În anul 1925, când, la Paris, s-au pus bazele unei noi societăţi prin încheierea unei convenţii între statul român pe de-o parte şi societatea Vickers Armstrong Ltd. din Londra, puternic acţionar în societatea Uzinele şi Domeniile Reşiţa (UDR), pe de altă parte. Ca mici acţionari au intrat atunci în UDR şi industriaşi români, cu legături în mediile politice româneşti, această perioadă remarcându-se prin legile reformatoare ale guvernării liberale, cu Ion I.C Brătianu ca preşedinte al Consiliului de Miniştri şi Vintilă Brătianu, ministru al Finanţelor. Au fost puse atunci, la Paris, bazele noii societăţi Copşa Mică – Cugir. În acest scop, părţile asociate au fost de acord să realizeze două întreprinderi metalurgice: una dintre acestea urma să producă fier comercial, piese forjate, piese de maşini şi maşini unelte, motoare etc., iar cealaltă puşti de vânătoare şi alte articole de acest gen. În caz de nevoie, cele două uzine trebuiau să producă guri de foc până la calibrul 305 mm şi tancuri, iar, pe de altă parte, muniţie completă pentru aceste guri de foc. Termenul pentru construirea şi punerea în funcţiune a uzinelor era de doi ani de la data începerii lucrărilor.

Societatea Vickers Armstrong Ltd. se angaja să pună la dispoziţia noii societăţi maşinile unelte şi utilajele specializate, precum şi documentaţia tehnică şi asistenţa necesară pentru formarea personalului tehnic român, atât în ţară, cât şi la uzinele sale din Anglia. UDR intra în componenţa noii societăţi cu maşinile şi instalaţiile specializate pentru fabricarea muniţiei de artilerie, a ţevilor de tun şi tablelor de blindaj, precum şi execuţia unei părţi din construcţiile metalice ale halelor de producţie. O obligaţie importantă a statului român a fost aceea de a da toate comenzile de armament şi muniţie noii societăţi, cu precizarea că aceste comenzi nu vor depăşi, în ceea ce priveşte preţul, pe cel al concurenţei străine, majorat cu 5%. La 1 iulie 1926, în partea de nord a Cugirului, a început să fie ridicată noua fabrică. La sfârşitul anului 1928, fabrica era gata având toate instalaţiile necesare funcţionării şi un capital de 600 de milioane de lei. Cu toate că fabrica nouă era finalizată, nu a primit nicio comandă din partea statului, deşi în bugetul ţării figurau sume destinate acestui scop. România resimţea deja efectele crizei economice globale: scăderea nivelului de trai, creşteri de taxe şi impozite, producţia industrială a scăzut cu 37%. Prin 1922, în România apare Bruno Szeletzky: născut în Polonia, activează ca ofiţer superior în armata austro-ungară. Apoi se mută în Cehoslovacia şi se angajează la o fabrică de armament aparţi­nând Uzinelor Skoda. A fost transferat ca şef al reprezentanţei Skoda în România. Expert în tehnicile militare şi în metodele de modernizare a vechiului armament, a fost des invitat de autorităţile militare să viziteze Depozitul de armament şi Arsenalul Armatei, pentru a fi consultat în privinţa posibilităţilor de modernizare a dotărilor. Cu acest prilej, a aflat multe secrete privind înzestrarea armatei române. În acelaşi timp, a încheiat pentru Skoda contracte cu statul român în anii 1922, 1927, 1929 şi 1930. În iulie 1928, Fabrica de Arme Cugir a încheiat o convenţie cu firma cehoslovacă Skoda, care a înscris, în decurs de 2 – 4 ani, un aport de capital de 300 de milioane de lei, echivalent cu cel al firmei Vickers Armstrong Ltd., constând în maşini, construcţii de fier şi materiale electrice. Dar comenzile pentru producţia de armament s-au lăsat aşteptate. Iată şi de ce.

Sub îndrumarea şi cu lobby-ul susţinut al reprezentantului Skoda în România, statul român a luat decizia să comande armamentul în Cehoslovacia. Sub autoritatea guvernului ţărănist condus în 1930 de Iuliu Maniu, care îşi doreşte să iniţieze o colaborare economică în cadrul ”Micii Înţelegeri” între România şi Cehoslovacia, Ministerul de Război a comandat Uzinelor Skoda muniţii şi armament în valoare de peste 6,75 miliarde de lei, inclusiv o comandă de tunuri ”suflate” de sub nasul industriaşilor francezi, prin abilitatea aceluiaşi Bruno Szeletzky. În paralel, criza economică din 1929 a găsit fabrica din Cugir într-o postură disperată. Lipsa de comenzi, însoţită de un incendiu devastator, izbucnit la 1 noiembrie 1929, a dus la o pierdere în bilanţul anului 1929 de 3,5 milioane de lei. Anul 1931 s-a remarcat prin apariţia în consiliul de administraţie a industriaşului Nicolae Malaxa, în calitate de administrator delegat al UDR, societate care continua să primească de la guvernul român comenzi substanţiale, în timp ce uzinele CMC „au beneficiat“ de o comandă derizorie de 26,43 milioane de lei, abia în anul 1932.

După lichidarea comenzii Ministerului de Război şi a unor comenzi particulare, fabrica din Cugir s-a pregătit să-şi închidă porţile. Au fost concediaţi toti lucrătorii, iar din personalul tehnico-administrativ s-a reţinut un număr infim, pentru întreţinere. Tot în 1931, la numai un an de la perfectarea contractului extern cu Skoda, au apărut primele indicii de nereguli, de data aceasta sub guvernul Iorga. Noul ministru al Apărării, generalul Constantin Ştefănescu Amza, un apropiat al regelui Carol al II-lea, a constatat că echipamentul furnizat nu corespundea standardelor armatei şi a solicitat sistarea temporară a comenzii. Nemulţumită, conducerea Uzinelor Skoda l-a acuzat pe Amza că încearcă să saboteze contractul. Arme produse în prezent la Cugir

Scandalul propriu-zis a izbucnit în primăvara lui 1933, la trei ani de la semnarea contractului. Finanţele au operat o percheziţie la sediul firmei din Bucureşti, pe motiv că aceasta nu ar fi plătit mai multe impozite datorate statului. În seiful din biroul lui Bruno Seletzki, reprezentantul Uzinelor Skoda, au fost găsite mai multe documente militare secrete ale Ministerului de Război, cu privire la sistemul naţional de apărare, documente despre contractele statului cu alţi furnizori de armament, tabele cu calibrul tuturor gurilor de foc ale armatei române, rapoartele despre desfiinţarea uzinelor de ar- mament de la Copşa Mică şi Cugir, care se stingeau din lipsa comenzilor de producţie de armament.

A urmat un scandal politico – economic cu reverberaţii internaţionale, cu implicaţii ce au condus spre curtea lui Carol al II-lea şi care au zgâlţâit serios guvernul ţărănist al lui Iuliu Maniu şi au înteţit luptele între liberali şi ţărănişti. Din tot scandalul cu presupusa luare de mită, de ordinul zecilor de milioane, şi subminarea economiei naţionale a fost condamnat doar Bruno Szeletzky, la 5 ani închisoare iar generalul Sică Popescu, cel care a semnat comanda de furnizare a armamentului cehoslovac pentru armata română, s-a împuşcat în cap. Cei care au luat şpăgile pentru contractele cu Skoda, în defavoarea industriei româneşti de producţie de armament, nu au fost descoperiţi niciodată. La 28 iunie 1933, falsa speranţă a reînceperii producţiei a fost adusă prin vizita pe care a făcut-o regele Carol al II-lea la uzinele din Cugir. Acesta a promis redresarea industriei de apărare, acordând societăţii suma de 100 de milioane de lei (sumă care abia reuşit să acopere datoriile către vechii creditori).

În anul 1934, deşi activitatea în fabrică încă nu începuse, iar deficitul ajunsese la 426,663 milioane de lei, societatea CMC a început tratativele cu firma cehă Ceskoslovenska Zbrojowka Brno, parte a consorţiului Uzinele şi Domeniile Reşiţa, în vederea unui aranjament pentru o colaborare tehnică. Preluarea de către firma cehoslovacă Zbrojowka-Brno a dus la reprofilarea producţiei pentru armament şi muniţii de infanterie, pe baza documentaţiei de licenţă. Concernul Vickers Armstrong Ltd. este înlocuit cu concernul ceh. La 27 noiembrie 1935, uzinele din Cugir au obţinut o primă comandă masivă de armament, care putea asigura uzinei o activitate normală de minimum 5 ani.

În anul 1939, după ce trupele hitleriste au ocupat Cehoslovacia, acţiunile societăţii Ceskoslovenska Zbrojowka Brno au fost preluate de concernul german Herman Goring, care s-a infiltrat în toate uzinele metalurgice din ţară, în mod deosebit la UDR şi Copşa Mică – Cugir. Odată cu pătrunderea trupelor hitleriste în ţară şi intrarea României în război, au crescut comenzile de armament, iar beneficiile au crescut până 45 de milioane de lei în 1941. În 1941 s-a reuşit proiectarea şi punerea în fabricaţie a primei arme de concepţie românească: pistolul mitralieră de calibrul 9 mm, Parabellum, tip Oriţa. Oriţa a fost un proiect ceho-român la care au contribuit cehul Leopold Jašek şi cugireanul Nicolae Sterca. Prima versiune, modelul 1941, a intrat în dotarea armatei române în 1943. O versiune îmbunătăţită, modelul 1948, cu pat de lemn sau de fier, a rămas în dotarea armatei române până ce a fost înlocuită de versiunea românească a automatului AK-47. Oriţa a fost în serviciul Gărzilor patriotice până în anii 1970.

Un nou inceput, in vremurile grele ale industrializarii de tip etatist
Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, perspectivele de adaptare a fabricilor din Cugir la produsele de pace erau incerte din cauza specificului acestora si a dotarii lor pentru productia de aparare. Conducerea uzinelor se putea baza in acest sens doar pe atelierele de scularie, pe o parte a masinilor din fabrica de arme si pe o foarte mica parte a masinilor din fabrica de munitie. 

Din luna iunie 1945, contractele de armament si munitie sunt sistate si 30% din personalul aferent se vedea amenintat cu concedierea. In aceste conditii, conducerea uzinei a solicitat organelor competente ale statului trecerea fabricilor din Cugir sub patronajul CFR-ului, cu scopul de a asigura de lucru tuturor salariatilor, in cadrul comenzilor de reparatii de utilaje si piese de schimb pentru materialul rulant distrus de razboi.
Uzina incepe o activitate moderata in domeniul fabricarii de scule, calibre, aparate de precizie, sublere, micrometre, lacate, broaste, yale, clesti, chei mecanice, balamale, foarfeci, cutite, bricege, truse de sudura, suveici pentru razboaie de tesut, placheuri etc., iar tehnicienii din serviciile tehnice incep sa studieze fabricatia masinilor de cusut. In aceasta perioada sunt tot mai evidente tatonarile si incercarile de a gasi un profil de productie nou si stabil, care sa asigure de lucru miilor de muncitori.
S-a reusit, in anul 1946, fabricatia primelor masini de cusut casnice si apoi insusirea masinilor de cusut industriale MCI – 1 care au intrat in dotarea Fabricii de Confectii Bucuresti (APACA) si, apoi, a altor firme din tara. In paralel, un colectiv de proiectanti se ocupa de implementarea primelor masini unelte romanesti in productia de la Cugir. Astfel, se trece la fabricarea primelor masini unelte, un act de mare curaj, un domeniu de importanta vitala pentru reconstruirea industriei romanesti aflata in imposibilitatea de a-si reface parcul de utilaje prin importuri.
Tot in 1946, s-a trecut la fabricarea primelor masini unelte, precum: masini de gaurit, de rectificat, de ascutit scule, de frezat tip Deckel pentru scularii, precum si produse pentru industria extractiva (au fost asimilate si fabricate o serie de produse de stricta necesitate pentru industria extractiva, ca: perforatoare, ciocane pneumatice de abataj, masini de gaurit pneumatice si pompe Westinghause pentru CFR). De asemenea, uzina a inceput sa produca primele masini de cusut industriale, iar, din 1948, primele masini de cusut casnice. In perioada urmatoare, uzina cunoaste o puternica extindere si diversificare a produselor de tehnica militara (dupa 1945, la Cugir a fost produsa tehnica militara dupa tehnologii sovietice).
Noul profil de productie necesita o dotare tehnica si o structura organizatorica adecvate. Astfel, in perioada 1948 – 1953 apar noi sectii de productie de stricta necesitate: turnatoria de fonta (1952), sectia de masini de cusut (1953), tamplaria pentru masa masinii de cusut (1953), extinderea, amenajarea si dotarea altor cinci capacitati importante de productie, constructia noii statii de transformatoare, etajarea pavilionului administrativ etc. Tot in aceasta perioada, intre anii 1951 – 1953, se trece la inlocuirea totala a actionarilor centralizate ale masinilor cu ajutorul sistemului depozit cu curele, prin antrenarea individuala a masinilor.
In anul 1955, la uzina de sus se implementeaza productia de lanturi articulate si gresoare care folosesc o parte din utilajele folosite la productia de munitie.
In perioada 1960 – 1965, se da in folosinta turnatoria de precizie, se introduce gazul metan, se realizeaza supraetajarea halei pentru masini de cusut, extinderea si mecanizarea turnatoriei de fonta, amenajarea si dotarea sectiei de masini unelte si a celei de uzinare masini unelte, a halei pentru productia de lanturi, fuse textile si sectiei de masini de spalat (1961).

In intervalul 1965 – 1974, UM Cugir a cunoscut cea mai prodigioasa dezvoltare. Din fondurile de investitii alocate in acea perioada, au fost construite noua hala de scularie, centrala termoelectrica dotata cu doua cazane de 10 t abur/h fiecare si un cazan de incalzire de 50 Gcal/h, o forja noua dotata cu utilaje si echipament modern, o hala noua destinata fabricarii masinilor de cusut, amenajarea halei de productie a cuplajelor electromagnetice, brose mecanice si platouri electromagnetice, iar pentru dezvoltarea sectorului de transporturi interne a fost construita o statie de cale ferata dotata cu doua locomotive Diesel. In anul 1972, s-a dat in folosinta o cladire moderna cu cinci etaje pentru activitatea de conceptie si proiectare.

In anul 1950, printr-o decizie a ministrului industriei metalurgice, intreprinderea s-a despartit in doua unitati productive independente: Uzina Mecanica Cugir (situata in zona fabricii de armament, in partea de jos a intreprinderii), avand un specific tehnologic bazat pe prelucrarea prin aschiere cu specific de mecanica fina, si Uzina 30 Decembrie (care cuprindea fabrica de munitie si toate atelierele din partea de sus a localitatii), avand un specific bazat pe tehnologia de prelucrare prin deformare la rece. Pornind de la particularitatile tehnologice ale utilajelor si de la traditiile tehnologice formate in decursul anilor, nomenclatorul de produse si caracteristicile organizarii productiei in cadrul celor doua unitati industriale poarta pecetea conditiilor existente la timpul respectiv. Ca urmare, la uzina de jos s-a dezvoltat in principal productia de masini unelte, accesorii de masini unelte si masini de cusut, iar la uzina de sus, productia de lanturi articulate, gresoare, fuse textile si accesorii pentru industria textila si masini de spalat. Divizarea intreprinderii a durat, practic, 18 ani, pana la 1 noiembrie 1968, cand cele doua unitati au fuzionat din nou in cadrul Intreprinderii Mecanice Cugir.

Dezvoltarea continua si in perioada 1980 – 1989, intreprinderea ajungand sa exporte produse pe toate continentele lumii, inregistrand exporturi de peste 100 de milioane de dolari, numarul salariatilor ce lucrau la Cugir fiind, la un moment dat, de aproximativ 21 000. Dezvoltarea rapida si puternica a intreprinderii a dus la dezvoltarea zonei din jurul Cugirului, asigurand salarii si mijloace de trai miilor de oameni din afara Cugirului. Trenurile care aduceau lucratorii la Cugir si bazinul de pe care se colectau acesti lucratori erau cele mai mari din Europa.

Vicisitudinile tranzitiei si capacitatea de a le depasi
Sfarsitul anului 1989 duce la convulsii sociale puternice si in cadrul UM Cugir, prin revolta pornita din sectia scularie impotriva regimului dictatorial comunist. Evenimentele din decembrie 1989 fac ca productia in intreprindere sa se intrerupa pana la stabilirea unui nou stat de drept in Romania, productia reincepand timid la inceputul lunii februarie 1990. Caderea CAER-ului si a Tratatului de la Varsovia au afectat in sens negativ productia de la Uzina Mecanica Cugir. Schimbarile repetate ale conducerii intreprinderii, mai ales sub presiunea strazii, au dereglat procesul de productie, ajungandu-se ca, in anul 1993, sa se produca doar 60% din productia anului 1989.
Pentru Uzina Mecanica Cugir, perioada de dupa evenimentele din 1989 este de o asemanare zdrobitoare cu cea de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Intreprinderea cunoaste o perioada de dereglari, de cautari in domeniul structurii productiei (produse industriale, produse de uz casnic, produse speciale), in initierea unor activitati de marketing, pentru cautarea unor piete interne si externe, cat si in domeniul organizarii interne, tatonand – uneori fara rezultate concrete – noi forme de functionare, recomandate economiei de piata.
Comenzile pentru productia de aparare au scazut vertiginos, ramanand in continuare cerinte mai scazute pe piata de masini unelte, masini de cusut, masini de tricotat si masini de spalat. In aceasta situatie, cea mai afectata era fabrica de sus. Existenta unui fond puternic de ingineri, de cadre de proiectare bine pregatite, a mai atenuat aceasta situatie, in sensul ca, fara date concrete de marketing, proiectantii s-au lansat in diferite domenii, realizand un numar important de produse noi din sectoare complet diferite unele de altele, disparate, favorizand obtinerea de comenzi, pentru a incarca/acoperi cu lucru pe cei aproximativ 7000 de salariati.
Astfel, s-a incercat asimilarea pe liniile de productie a armamentului, a unor serii de produse civile, masina de rindeluit, masina de tricotat, dozator de bauturi racoritoare, masina de intins aluat, lacate, accesorii de masini unelte, masina de cusut, piese pentru masina de spalat, piese auto, masina de facut taitei, topoare pentru uz casnic, baionete, pusti cu aer comprimat, pusti de vanatoare, tuburi pentru pensule din industria cosmetica si pivoti auto pe liniile de fabricat munitie etc.
La fabrica de jos, pe liniile de fabricatie masini unelte s-a incercat asimilarea productiei de piese auto mari, mini tractoare agricole, mori de cereale, reductoare etc., iar la fabrica de sus obiecte de uz casnic, cafetiere, croitorie, productie de pusti cu aer comprimat, pistoale parabelum calibru 9 mm. In anul 1991, in fabrica de jos se aduce din SUA o linie de fabricatie cutite si bricege, licenta Smith & Wesson.
Sectiile de scularie de la cele doua fabrici trec la executia de comenzi externe pe o gama variata de produse, incepand de la scule si matrite pana la diverse piese unicat si de serie mica pentru industria auto, alimentara, medicala, agricola, diferite organe de masini etc.
In aceasta perioada a avut loc un exod de cadre ingineresti si tehnice fie inspre alte centre, fie in strainatate, prin noua legislatie pensionandu-se un numar mare de angajati; cateva generatii de absolventi ai institutelor tehnice, ai liceelor industriale din Cugir, nu si-au gasit loc in intreprindere, in ciuda sprijinului acordat de stat, in cazul angajarii absolventilor.
Recesiunea economica a complexului industrial de la Cugir se acutizeaza permanent, guvernele de dupa 1989 elaboreaza diferite acte normative prin care restructureaza sectorul productiei de aparare, astfel ca, an de an, mii de salariati de la Cugir, in schimbul unor compensatii banesti, parasesc societatea. Dispar, pe rand, sectoare intregi de activitate din cadrul intreprinderii: sectiile de la Pianu de Sus, Vintu de Jos si Sebes, reteaua de service din tara, conceptia, proiectarea si prototipurile, fabrica de produse electrocasnice, masinile unelte si Scularia de jos.
Dupa anul 2000, in baza legii parcurilor industriale, societatea cedeaza o parte din trupul ei Consiliului Judetean Alba, pe activele cedate constituindu-se SC Parcul Industrial Cugir. Urmeaza o alta cedare de active, prin asocierea cu concernul german Daimler AG (Daimler Chrysler), infiintandu-se, astfel, o unitate cu raspundere limitata, Star Transmision Cugir, cu capital majoritar german, care executa angrenaje pentru industria de automobile. In anul 2004, are loc o divizare a SC Uzina Mecanica Cugir SA rezultand in urma acesteia doua societati, filiale ale Companiei Nationale ROMARM: SC Uzina Mecanica Cugir SA si Fabrica de Arme Cugir (constituita pe activele din jurul fabricii de armament portativ de infanterie, in incinta fabricii de jos).
Dupa anul 2005, conducerea intreprinderii face demersuri la Ministerul Industriilor pentru a putea inchiria activele ramase fara activitate, astfel ca, incepand cu anul 2006, o serie de societati cu profil mecanic inchiriaza spatii ale fabricii de produse electrocasnice si masini unelte, veniturile obtinute din aceste inchirieri devenind o buna sursa de supravietuire pentru fabrica de jos. Prin aceasta actiune, cateva sute de fosti salariati ai SC Uzina Mecanica Cugir au fost angajati la aceste societati.
Se trece, de asemenea, la valorificarea productiei neterminate de la fabricile a caror activitate s-a inchis si a instalatiilor si utilajelor care nu mai erau necesare procesului de productie si care erau uzate fizic si moral.
La 9 octombrie 2009, a fost sarbatoare la SC Uzina Mecanica Cugir si Fabrica de Arme Cugir. S-a omagiat implinirea a 210 ani de la infiintarea primei Fabrici de fier si otel, 210 ani de traditie si valoare, ani care au facut ca numele Cugirului sa fie recunoscut pe multe meridiane ale lumii, fiind sinonim cu calitatea, seriozitatea si competenta. In discursul sau, directorul general, Nicolae Contan, a subliniat faptul ca Uzina Mecanica Cugir priveste cu optimism perioada care urmeaza, prezentand cateva repere semnificative: cifra de afaceri in 2009 comparativ cu 2008 a crescut cu 244%, iar fata de perioada similara din 2008 cu 118%. Uzina Mecanica Cugir inscrie in nomenclatorul de fabricatie 23 de produse de baza. In acelasi an, unitatea avea 803 salariati.

Astazi, SC Uzina Mecanica Cugir SA dispune de investitia Modernizarea fabricatiei de armament de infanterie si munitie prin asimilarea de produse NATO. Prin achizitionarea liniilor de fabricatie pentru produsele NATO, societatea dispune de o baza comparabila cu producatorii consacrati din acest domeniu. Achizitionarea echipamentelor si tehnologiilor aferente realizarii capselor anticorosive Boxer si a munitiei de infanterie cal. 5,56, 7,62 si 12,7 mm conduce la un inalt nivel de automatizare, consum energetic redus, acuratete deosebita a executiei, calitate ridicata a produsului finit, flexibilitate sporita si productivitate ridicata a muncii. Din punct de vedere strict tehnic, societatea intra in posesia tehnologiei cele mai moderne de realizare a tubului de alama si a munitiei noncorozive (specifice NATO), fapt care deschide o larga perspectiva in ceea ce priveste asimilarea ulterioara si a altor categorii de munitie. Fara a intra in detalii privind produsele (armament, munitie, elemente specifice), precizam ca, incepand cu anul 1995, SC Uzina Mecanica Cugir SA a implementat un sistem al calitatii si de management al calitatii in conformitate cu referentialul ISO 9001/1994, respectiv ISO 9001/2000 si certificare TUV BAYERN SACHSEN – Germania (ultimul certificat cu numarul 12.100.6437 TMS, emis de firma TUV SUD GRUPPE-MUNCHEN-GERMANY, cu valabilitate pana in 2011). Verificarea calitatii este asigurata de personal de laborator specializat in incercari fizice, mecanice, determinari chimice.
Clientii principali ai SC Uzina Mecanica Cugir SA sunt organisme militare ale statului roman (Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor – Politia Comunitara, Politia de Frontiera, Jandarmeria Romana, Serviciul de Protectie si Paza – SPP) si firme comerciale autorizate pentru produse de tehnica militara din tara si din strainatate.
De-a lungul timpului, in cei peste 212 ani de la infiintare, la Cugir s-a creat un adevarat brand si o dorinta de a duce mai departe, cu respect si condescendenta, numele Cugirului, ca o adevarata cetate a tehnicii din Romania!

În prezent la Cugir există două fabrici de armament, Fabrica de Arme SA şi Uzina Mecanică SA, care produc arme şi muniţie atât pentru Armata Română cât şi pentru export.

Orasul ce gazduieste aceasta societate

La baza acestor informatii stau urmatoarele surse: