Cum poți să te aștepți ca cineva să facă ce îți dorești tu, însă fără să îi spui? Deși sună a nonsens și te gândești că așa ceva nu ar fi posibil, te asigur că marea majoritate a managerilor așa funcționează. Ce să mai, noi cu toții funcționăm așa: ne așteptăm ca ceilalți să ne citească gândurile și să facă ce ne dorim noi.
Ciclul pentru implementarea oricărei activități conține inițiere, planificare, executare, evaluare și apoi o iei din nou de la capăt. Undeva după evaluare ar trebui să existe etapa de coaching: după ce am desfășurat procese împreună, să învățăm ce avem de făcut pentru ca următoarea experiență să fie mai bună. Experiența de coaching nu este doar un feedback, ci este suportul și decriptorul continuu al percepției fiecăruia dintre noi în contextul echipei și a ceea ce avem de făcut.
Obiectivele sunt diverse, atunci când se face coaching, însă egotic vorbind, eu, ca manager, fac coaching cu tine pentru obiectivele mele, nu pentru nevoile tale. Iar aici, de la coaching tehnic axat pe procese și direcții de lucru, până la cel de mediere a conflictelor și situațiilor apărute în cadrul echipelor, „antrenamentul” are mai multe valențe. Acolo unde există cultură de coaching, coachingul de performanță este susținut de feedbackuri constante.
Ne imaginăm că principalul beneficiar al sesiunilor de coaching este coachee-ul (cel care este antrenat), însă aș spune că, în cadrul companiei, relația dintre cei doi are cel mai mult de câștigat. Pe lângă îndrumarea precisă și învățarea modului de gândire de către coachee, coachul înțelege abilităţile, atitudinile și talentele omului pe care îl are în echipă, după care îi este mai ușor să își ajusteze așteptările și strategiile în ce îl privește. Organizația este principalul beneficiar, fără doar și poate.
Atunci când ești coach, nu ești manager – cred că e prima regulă a acestui joc. Pentru că atunci când purtăm masca de manager, în general ne evaluăm oamenii pentru lucrurile bune pe care le fac și, evident, și pentru cele rele. În coaching nu există judecată, nici de situație, dar, mai ales, nici de valoare. Este un joc al sincerității și vulnerabilității de ambele părți, cu scopul de a crește performanța și a îmbunătăți calitatea vieții la locul de muncă.
Lipsa de judecare, poziționarea pe același nivel cu coachee-ul, răbdare și atenție, sunt câteva dintre lucrurile care vor face minuni în relația de coaching a managerului cu oamenii din echipa lui.
Coaching-ul devine cultură atunci când organizațiile iau piciorul de pe accelerația rezultatelor rapide și o mută pe accelerația unei culturi sănătoase și evolutive.
Coaching-ul ar trebui să fie unul dintre principalele instrumente de lucru pentru mangeri. Până la urmă, care ar fi alternativa, dacă există vreuna? A trecut vremea în care era important ca managerul să fie doar un foarte bun specialist în domeniu, acum trebuie să fie și foarte bun profesional, dar, în egală măsură, să aibă abilități și să se antreneze continuu în arta de a conduce oamenii. În vremurile noastre managementul înseamnă să înțelegi foarte bine resursele pe care le ai la dispoziție și să identifici cea mai eficientă și eficace cale de a scoate maximum de potențial din ce ai. Optimizarea, la nivel uman, pe măsură ce înaintăm în timp, nu se mai referă strict la tehnologie, ci înseamnă să identifici potențialul și să-l pui repede la treabă.
Ce rol are coachingul într-o cultură organizaţională? De a cultiva talentele și de a le dezvolta. Însă nu orice discuție înseamnă coaching, nu orice întrebare pusă cuiva înseamnă că am făcut coaching. Mai mult, coaching-ul nu cultivă doar talente, cultivă și dezvoltă pur și simplu oamenii, atâta timp cât este făcut corect din punct de vedere profesional, urmărind corect un protocol și având o abordare specifice.
Este important ca cel care vrea să facă coaching cu altcineva să cunoască cel puțin principiile de bază ale coaching-ului și arta de a pune corect întrebări. Mulți manageri care nu sunt coachi acreditați sau care nu au parcurs un proces oficial decent pentru a deveni coachi, atunci când merg la un training de coaching au impresia că au înțeles despre ce este vorba și devin foarte emfatici. Li se pare că știu tot ce e de știut și sunt gata să aplice. Uneori nici chiar o formare în coaching nu garantează că la final participantul va fi un coach bun, de aceea aș fi sceptică la cursurile sau trainingurile de două zile în care se predau principiile de bază din coaching.
Dacă un manager vrea să facă coaching cu oamenii lui, ideal ar fi ca întâi să treacă printr-o formare. Dacă o organizație vrea ca managerii ei să facă coaching cu angajații lor, să se asigure că acești manageri au trecut printr-o instruire adecvată, să facă inițial coaching cu supervizare și abia apoi pot începe să facă cu adevărat coaching. Lucrul cu oamenii, mai exact cu mintea și cu sufletul lor, deși pare la îndemană atunci când știi una-alta și ai mai citit și niște cărți de dezvoltare personală, dacă nu este făcut cu metodologie, adecvat, cu feedback și cu maximă considerație pentru omul din fața ta, este o mare impostură.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.