Instrumente de mãsurã şi diagnostic în relaţiile de muncã şi dialog social.(V)

Standard

Sistemul de indicatori ai dialogului social2.png

1Datã fiind importanţa strategicã a dialogului social, indicatorii specifici sunt de regulã agregaţi la nivel sectorial, regional şi naþional. Majoritatea acestora se referã la conflictele colective de muncã, acestea fiind forma acutã de manifestare a disfuncţiilor sociale.Statisticile INSSE relevã ca surse de conflice colective în România urmãtoarele cauze (ponderi calculate la nivelul anului 2004):
revendicãri salariale (54,5%) – neacordarea compensãrilor, indexãrilor, neplata salariilor la termen, neacordarea unor prime de vacanţã etc.
viaţa sindicalã (7%) – asigurarea condiţiilor pentru desfãşurarea activitãţii sindicale, amestecul patronatului în activitatea sindicalã, mãsuri de sancţionare a liderilor, lipsa de transparenţã, prezenţa liderilor la negocieri etc.
organizarea muncii (5,5%) – revizuirea normelor de muncã, organizarea timpului de lucru, programul de muncã, lipsa fişei postului etc.
condiţii de muncã (5%) – neasigurarea condiţiilor normale de muncã şi a condiţiilor sociale, acordarea grupelor de muncã etc.
timp de muncã (5%) – neacordarea zile libere, a orelor suplimentare, lucrul în schimburi etc.
drepturi sociale (4,5%) – lipsa unor mãsuri de protecţie socialã la nivelul agenţilor economici, sisteme proprii de asigurãri sociale, acordare de locuinţe, bilete de tratament, fonduri pentru acţiuni sociale etc.
utilizarea forţei de muncã (1,5%) –neasigurarea încãrcãrii forţei de muncã, redistribuirea personalului, disponibilizãri, trimiteri în şomaj etc.
alte cauze (17%) – modificãri în structurile organizatorice, negocierea contractelor colective etc.
Din analiza indicatorilor statistici menţionaţi anterior se remarcã o evoluţie importantã a relaţiilor de muncã din România în ultimii 10 ani, în concordanţã cu evoluţia economiei şi societãţii, comparabilã cu stadiul actual din state dezvoltate. Se remarcã o pondere importantã a revendicãrilor salariale (în progresie de la 34,3% în 1992 la 54,5%în 2004) şi creşteri sensibile ale celor privind viaţa sindicalã (de la 3,8% în 1992 la 7% în 2004).
Monitorizarea indicatorilor referitori la dialogul social şi relaţiile de muncã se realizeazã luând în calcul în special indicatorii de alertã, cuantificând frecvenţa, dimensiunea şi intensitatea conflictelor de muncã (Chataignier, 2005).
INSSE utilizeazã în prezent un sistem bazat pe 46 de indicatori agregaţi specifici dialogului so-cial. Un studiu recent al INCSMPS privind sistemul de indicatori ai protecţiei sociale în România identificã zece indicatori de bazã:
  • Numãrul contractelor colective de muncã înregistrate la nivelul Direcţiilor teritoriale de Muncã, Solidaritate Socialã şi Familie –niveluri de agregare: pe forme de propritate a unitãţii, pe judeţe, total;
  • Numãrul actelor adiţionale înregistrate la nivelul Direcţiilor teritoriale de Muncã, Solidaritate Socialã şi Familie – niveluri de agregare: pe forme de propritate a unitãţii, pe judeţe, total;
  • Numãrul de conflicte de interese – niveluri de agregare: pe activitãţi economice, pe judeţe, pe grupe de întreprinderi, dupã locaţia concilierii, dupã modul de soluţionare, dupã obiectul conflictului, pe principalele confederaţii sindicale;
  • Numãrul de salariaţi aferent unitãţilor unde au avut loc conflicte de interese – niveluri de agregare: pe activitãţi economice, pe judeţe, pe grupe de întreprinderi, dupã obiectul conflictului, pe principalele confederaţii sindicale;
  • Numãrul de salariaţi aferent unitãţilor unde au avut loc conflicte de interese, participanţi la conflicte – niveluri de agregare: pe activitãţi economice, pe judeţe, pe grupe de întreprinderi, dupã obiectul conflictului, pe principalele confederaţii sindicale;
  • Gradul de participare a salariaţilor la conflicte, calculat ca pondere în numãrul total al salariaþilor unitãţilor în care au avut loc conflicte – niveluri de agregare: pe activitãţi economice, pe judeţe, pe grupe de întreprinderi, dupã locaţia concilierii, dupã modul de soluţionare, dupã obiectul conflictului, pe principalele confederaţii sindicale;
  • Numãrul grevelor declanşate cu respectarea procedurilor prevãzute de Legea nr. 168/ 1999 – niveluri de agregare: total şi pe tipuri de greve;
  • Numãrul salariaţilor aferenţi unitãţilor în care au avut loc greve – niveluri de agregare: total, pe tipuri de greve;
  • Numãrul salariaţilor participanţi la greve –niveluri de agregare: total, pe tipuri de greve;
  • Timp de lucru neutilizat – niveluri de agregare: total, pe tipuri de greve.

Capitalul uman in Romania

Standard

Alarmă pe capitalul uman: Crește numărul tinerilor care nici nu se angajează și nici nu învață. O comparație cu țările UE

România figura , la nivelul anului 2016, pe locul patru în UE la proporţia tinerilor (20 – 34 de ani) care nici nu sunt angajaţi şi nici nu sunt incluşi într-o formă de educaţie sau învăţământ, cu un procentaj de 23,5%, potrivit datelor comunicate de Eurostat.

Mai grav, suntem printre ţările în care acest indicator s-a deteriorat cel mai mult pe parcursul ultimilor zece ani.

Prescurtat NEET, după abrevierea în limba engleză (neither in employment nor in education or training), indicatorul oferă informaţii esenţiale pentru modul în care se face tranziţia persoanelor către perioada de activitate şi se focusează asupra numărului de tineri care nu se regăsesc nici în procesele de educaţie şi nici pe piaţa muncii.

Graficul de mai jos – Proporţia tinerilor care nu lucrează şi nu învaţă în statele UE, 2016

2.png
Precizăm că intervalul de vârstă 20 -34 de ani a fost ales de organismul de statistică al UE deoarece s-a considerat că marea majoritate a celor din grupul 15 – 19 ani, deşi pot lucra legal, continuă să participe la o formă de educaţie (formală sau non-formală), proporţia înregistrată pe ansamblul UE fiind de 90,2%.

3.png

Am selectat şi ţări cu probleme mari în materie şi pe cele în care neintegrarea în muncă fără a urma o formă de studii constituie o raritate, precum ţările nordice. Ceea ce explică la bază succesul acestor economii în raport cu cele mai puţin dezvoltate din sudul continentului, unde problema pleacă mai întâi de la conştiinţa socială şi abia apoi de la considerentele strict economice.

În 2016, aproape unul din trei tineri italieni cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani nu erau nici angajaţi şi nici cuprinşi într-o formă de învăţământ, unul din patru în România (23,5%), Grecia (23,0%) şi Bulgaria (22,7%) şi cam unul din cinci în Spania ( 21,2%) şi Croaţia (19,6%). Astfel, deşi suntem pe locul patru per total la indicatorul NEET, trendul apare ca fiind îngrijorător prin poziţionarea pe locul 2 la categoria 20-24 de ani, cu o deteriorare relativ rapidă de la poziţia a şaptea la grupa 30 – 34 de ani şi poziţia a patra pe intervalul 25 – 29 ani la nivelul UE.

Pentru referinţă, trebuie subliniat că în ţări care se confuntă cu probleme mari de integrare a tinerilor pe piaţa muncii, precum Italia, Spania sau Grecia, grupa de vârstă 20 – 24 ani vine cu valori sensibil mai mici ale acestui indicator, ceea ce înseamnă că au fost făcute eforturi pentru îmbunătăţirea situaţiei.

În aceste ţări, tinerii au înţeles mai bine importanţa integrării într-o activitate productivă sau de perfecţionare a pregătirii faţă de generaţiile anterioare. La noi este exact pe dos, ceea ce ar trebui să dea de gândit factorilor de decizie. Cu aplicarea de măsuri rapide, care să inverseze trendul pe care am intrat şi ne duce spre fruntea clasamentului european al neimplicării tinerilor în activitate.

De menţionat şi faptul că România se caracterizează şi printr-o discrepanţă ridicată în privinţa indicatorului de inactivitate pentru tinerii NEET între bărbaţi şi femei, cu primii undeva la valori similare cu economii dezvoltate (de pildă aceeaşi valoare cu Germania la grupa 20-24 de ani, 50,6%).

Dar cu proporţia femeilor inactive la cote extrem de ridicate, pe locul 2 la grupa 20-24 de ani după Bulgaria (79,4% la noi faţă de 82,2% la sud de Dunăre) şi primul loc în UE la grupa 30-34 de ani, cu un stupefiant 90,0%. Adică peste valorile din Ungaria (89,8%), Cehia (88,9%) sau Marea Britanie (86,2%) şi mult deasupra celor consemnate în Grecia (40%), Portugalia (43,9%) sau Spania (44,7%).

Sursa:16

 

174 de zile – munca la romani,pentru a plati darile anuale

Standard
4

Ca romanii trebuie sa munceasca semnificativ pentru a-si plati darile anuale catre stat este un fapt binecunoscut, iar un studiu realizat de weforum.org arata mai multe aspecte, legate de acest subiect.Asa se faca ca in ultimii ani locuitorii Belgiei au fost nevoiti sa plateasca cele mai mari taxe in acest sens, iar in 2017 francezii au avut parte de acest „privilegiu”.


Un roman munceste 174 de zile anual, doar pentru a-si plati darile catre stat

Deloc surprinzator, romanii trevuie sa munceasca aproape jumatate de an pentru a plati taxele si impozitele datorate statului. Un fapt deloc imbucurator, avand in vedere nivelul de trai al romanilor, comparativ cu a altor europeni.

Alte rate de impozitare, ale tarilor europene:

1. Franta – 57,53%
2. Belgia – 56,9%
4. Austria – 54,7%
3. Cipru – 23,85%

Asa cum se poate vedea, francezii au o rata ridicata a impozitarilor si un angajat din aceasta tara este nevoit sa munceasca 210 zile pe an, doar pentru a plati taxele. Adica, pana pe 29 iulie a anului, observa Business Magazin.

La polul opus se afla Cipru, cu cea mai mica rata de impozitare, media europeana fiind de 44,96%. In Romania, la ora actuala rata este de 47,62%.
Desigur, tarile aflate in fruntea clasamentului au un nivel de trai mult mai ridicat decat al romanilor.

Salariul minim nu va ajunge la 2.000 de lei, incepand cu 1 ianuarie 2018
vesti mai putin bune pentru salariati, avand in vedere ca majorarea salariului minim brut la 2.000 de lei va fi amanata. Programul de guvernare al cabinetului Tudose sustinea ca acesta va creste incepand cu 1 ianuarie 2018 la suma mentionata, dar se pare ca salariul va ajunge doar la 1.550 lei.