Contribuții din 2018

Standard

Din 2018 se vor plăti doar două contribuții sociale, ambele datorate de salariați, dar plătite efectiv de angajatori

2

 

Reducerea numărului de contribuții sociale obligatorii pe care le au de plătit angajatorii pentru propriii salariați este unul dintre obiectivele Guvernului Tudose pentru anul 2018, acesta fiind confirmat recent de reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Concret, dintre cele șase contribuții achitate în prezent ar urma să fie păstrate doar două: cea pentru sănătate (CASS) și cea pentru pensii (CAS). În acest context, Liviu Dragnea, președintele PSD, a asigurat de curând că în total contribuțiile sociale vor scădea de la 39,25% la 35% (maximum 25% pentru pensii și 10% pentru sănătate), vor fi datorate doar de salariați, însă angajatorii le vor plăti statului.

Numărul de contribuții sociale obligatorii datorate de angajatori pentru salariații proprii ar urma să scadă, de la 1 ianuarie 2018, de la șase la doar două (CAS și CASS), potrivit programului de guvernare al Executivului condus de Mihai Tudose. Introducerea acestei măsuri a fost confirmată oficial joi de MFP, printr-un comnicat de presă în care s-a explicat că cele două contribuții vor fi datorate doar de salariați, însă vor fi plătite efectiv de angajatori.

„Aceste contribuții vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni în continuare angajatorului. În acest sens, sumele reprezentând CAS și CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu, vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creșterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei și implicit o pensie mai mare. Măsurile nu vor implica creșterea cheltuielilor salariale pentru angajator. Totodată, având în vedere și scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat”, scrie în comunicatul MFP remis joi redacției noastre.

Concret, de anul viitor ar urma să se plătească doar contribuția la sănătate și contribuția la pensii, astfel că ar urma să dispară contribuția pentru concedii medicale, contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale, contribuția la șomaj și contribuția la creanțe salariale. În acest context, Liviu Dragnea a declarat zilele trecute, potrivit Agerpres, că pentru pensii se va plăti o contribuție maximă de 25%, iar pentru sănătate – de 10%, această detaliere nefiind inclusă și în programul de guvernare.

În plus față de viitoarea eliminare a patru dintre cele șase contribuții sociale obligatorii, Executivul vrea și o scădere a contribuțiilor ce vor fi plătite începând cu prima lună a anului 2018. „Tot pentru încurajarea mediului de afaceri, propunem reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% și a contribuțiilor de la 39,25% la 35%, începând cu 1 ianuarie 2018. În acest fel, costurile pe muncă vor scădea de la 175 de euro, cât sunt în prezent pentru plata a 100 de euro net, la 161 de euro”, se arată în programul de guvernare.

Astfel, totalul de 35% ar fi reprezentat de maximum 25% pentru pensii și de 10% pentru sănătate, ambele contribuții fiind datorate de salariați, dar plătite de angajatori. Practic, contribuțiile la pensii și sănătate ar fi transferate integral salariaților, în condițiile în care acestea sunt împărțite în prezent între angajați și angajatori. Concret, acum vorbim de un total de minimum 26,3% la pensii (10,5% pentru salariat și 15,8% pentru angajator) și de un total de 10,7% la sănătate (5,5% pentru salariat și 5,2% pentru angajator).

Reducerea ar fi și pentru că acum se datorează la pensii 26,3% pentru condiții normale de muncă, dar pentru condiții mai dificile se poate ajunge chiar la 36,3%. Din moment ce Liviu Dragnea spune că la pensii 25% va fi valoarea maximă, rezultă că angajatorii ar putea plăti această valoare doar pentru cele mai dificile condiții de lucru, iar pentru cele normale sunt șanse mari să vorbim de o valoare semnificativ mai mică. În orice caz, liderul PSD a asigurat că angajatorii se vor ocupa de calcularea, reținerea și plata contribuțiilor sociale către stat.

„Nu se pune problema ca vreun cetățean român angajat undeva să meargă singur să-și plătească singur contribuția la CAS și CASS. Tot angajatorul, tot firma va face aceste plăți. Da, le vom face în contul angajatului, adică angajatul va avea o contribuție la sănătate și o contribuie la pensie mai mare, dar nu el va face acest ordin de plată, ci tot firma. Pentru că au apărut informații că vor merge oamenii la ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală – n. red.). Nu este adevărat. (…) Plătește firma contribuția în contul angajatului, pentru că se vorbea că se mută în sarcina angajatului. Acum, contribuția pentru fondul de pensii și pentru sănătate au niște valori. Ele vor fi mai mari. Asta înseamnă că în contul fiecăruia dintre noi atât la pensii, cât și la sănătate vor fi sume mai mari pe care le va plăti efectiv firma, dar în contul nostru, pentru noi. Contribuția la pensii va merge până la 25% și la sănătate la 10%”, a declarat Liviu Dragnea, conform Agerpres.

Beneficiile aduse de plata contribuțiilor sociale

În momentul de față, totalul contribuțiilor sociale ajunge, mai precis, cel puțin la 39,25%, însă, în funcție de condițiile de muncă ale unui salariat, totalul poate ajunge chiar și la 49,95%. Iată ce implică, în acest moment, plata celor șase contribuții sociale obligatorii reglementate de Codul fiscal:

  • contribuția la sănătate: cotă totală de plată de 10,7%; achitarea contribuției înseamnă, pentru salariați, accesul la pachetul de bază de servicii medicale (consultații, spitalizare, tratamente, asistență de urgență, dispozitive medicale sau medicamente compensate etc.);
  • contribuția pentru concedii medicale: cotă totală de plată de 0,85%; achitarea contribuției înseamnă dreptul la concediu pentru incapacitate temporară de muncă (pentru boli obișnuite sau accidente suferite în timpul liber), concedii și indemnizații pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă, concediu de risc maternal, concediu de maternitate și concediu pentru îngrijirea copilului bolnav;
  • contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale: cotă totală de plată între 0,15% și 0,85%; achitarea contribuției înseamnă acces la bani și servicii precum indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă (strict pentru accidentele de muncă și bolile profesionale), indemnizația pentru schimbarea temporară a locului de muncă, reabilitarea medicală sau recuperarea capacității de muncă;
  • contribuția la pensii: cotă totală de plată între 26,3% și 36,3%; achitarea contribuției permite, la îndeplinirea condițiilor legale, solicitarea pensiei pentru pentru limită de vârstă, a pensiei anticipate, a pensiei anticipate parțiale, a pensiei de invaliditate sau a pensiei de urmaș, precum și bilete de tratament balnear, bilete de odihnă sau ajutor de deces;
  • contribuția la șomaj: cotă totală de plată de 1%; achitarea contribuției înseamnă posibilitatea de a beneficia de trei mari categorii de ajutoare – indemnizația lunară de șomaj, servicii pentru îmbunătățirea șanselor de angajare și anumite prime de angajare;
  • contribuția pentru creanțe salariale: cotă totală de plată de 0,25%; achitarea contribuției permite plata datoriilor salariale atunci când angajatorii ajung în stare de insolvență (de exemplu, salarii restante, plăți compensatorii restante sau indemnizații restante);

În orice caz, în programul de guvernare nu este explicat ce se va întâmpla cu salariații dacă vor avea nevoie de ajutor de șomaj, de concedii medicale sau de recuperarea salariilor de la angajatorii intrați în insolvență. Practic, varianta optimistă ar fi ca statul să asigure aceste beneficii în continuare, chiar și în lipsa cotizațiilor angajatorilor. Iar varianta pesimistă ar fi ca salariații să nu mai primească ajutor la pierderea locului de muncă, să scoată bani din buzunar pentru concediile medicale și să piardă orice șansă de a mai recupera salarii de la angajatorii intrați în insolvență.

 

Atenție! Măsurile propuse în programul de guvernare NU se aplică momentan. Acestea urmează să fie incluse în proiecte de acte normative ce vor fi dezbătute public înainte de a fi adoptate și publicate în Monitorul Oficial.

România ocupă ultimă poziție

Standard

2 români din 3 nu-și permit anual o săptămână de vacanță departe de casă. Procentul, dublu față de media UE


5

Unul din trei europeni (32,9%) peste 16 ani nu-și permit o săptămână de vacanță departe de casă, în timp ce în România, statul membru UE cu cel mai mare procent, doi cetățeni din trei (66,6%) nu au bani pentru un concediu petrecut altundeva decât acasă ori la rude.

România ocupă ultimă poziție în clasamentul UE, potrivit datelor Eurostat, de la integrare, cu o singură excepție – anul 2014, când Ungaria a depășit România cu doar două puncte procentuale la acest indicator al populației adulte aflate în imposibilitatea financiară de a-și permite o vacanță adevărată de numai o săptămână.


1.png

În Ungaria, situația s-a schimbat și a coborât sub plafonul de 60%, fiind una dintre țările cu cea mai mare diminuare a acestui procent: Letonia (scădere de la 63,4% în 2011, la 37,1% în 2016, adică -26,3 puncte procentuale), Polonia (-19,3 pp), Estonia (-18,6 pp), Bulgaria (-16,9 pp), Malta (-16,7 pp) și Ungaria (-15,6 pp).

În România, scăderea ratei a fost de la 77% în 2010, la 66,6% în 2016, în timp ce media europeană, pentru intervalul 2011 – 20166, a coborât de la 38,0% la 32,9%.

În ultimii ani, au existat creșteri ale acestui indicator în doar cinci țări: Cipru (47,6% în 2011, la 53,5% în 2015), Danemarca (de la 10,5%, la 13,7% în 2016) și Grecia (de la 51,2% în 2011, la 53,6% în 2016).

Cele mai mici procente de populație care nu-și permite o vacanță d eo săptămână într-un an se înregistrează în Suedia (8,2%), Luxembourg (13,1% in 2015), Danemarca (13,7%), Finlanda (14,2%), Austria (154%) și Olanda (16,2%).

Subindicatorul privind proporția celor care nu își permit să petreacă o săptămână de vacanță departe de casă este luat în considerare la calcularea indicatorului AROPE (riscului de sărăcie şi excluziune socială).

Mai precis, posibilitatea financiară de a efectua o vacanță de o săptămână este unul dintre cele nouă elemente pe baza cărora este calculată rata de sărăcie severă.

 

Motive care tin de persoana salariatului la concedierea acestuia.

Standard

.4

Concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului. Concedierea poate fi dispusă pentru motive care ţin de persoana salariatului sau pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Este interzisă concedierea salariaţilor:
a) pe criterii de sex, orientare sexuală, caracteristici genetice, vârstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală;
b) pentru exercitarea, în condiţiile legii, a dreptului la grevă şi a drepturilor sindicale.

Concedierea salariaţilor nu poate fi dispusă:

  1. pe durata incapacităţii temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii;
  2. pe durata suspendării activităţii ca urmare a instituirii carantinei;
  3.  pe durata în care femeia salariată este gravidă, în măsura în care angajatorul a luat cunoştinţă de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
  4. pe durata concediului de maternitate;
  5. pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
  6. pe durata concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani
  7. pe durata efectuării concediului de odihnă.

Potrivit art.61 din Codul muncii angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în următoarele situaţii:
a) în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară;
b) în cazul în care salariatul este arestat preventiv sau arestat la domiciliu pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, în condiţiile Codului de procedură penală;
c) în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat;
d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

În cazul în care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevăzute mai sus la literele b)-d), angajatorul are obligaţia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
În cazul în care concedierea intervine pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispoziţiilor art. 247-252.

Decizia se emite în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă.

Concedierea pentru săvârşirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile şi în termenele stabilite de prezentul cod.

Concedierea salariatului pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. d) poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern.

În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. (1) lit. e), angajatorul are obligaţia de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.

În situaţia în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1), acesta are obligaţia de a solicita sprijinul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacităţii de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii.

Salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului,  pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit.

În cazul în care salariatul nu îşi manifestă consimţământul în termenul , precum şi după notificarea cazului către agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă , angajatorul poate dispune concedierea salariatului.

În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensaţie, în condiţiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz.