Piața muncii

Standard

De ce a eșuat piața muncii

De acum, ori o punem pe linia de plutire, ori o tragem cu targa pe uscat.

3


Un documentar excelent publicat de PressOne documentează cu precizie starea teribilă în care a ajuns piața forței de muncă din România: angajatorii sunt forțați să renunțe la contracte pentru că nu mai găsesc destui angajați cu care să le execute.

Cazul extrem – un antreprenor din construcții care se vaită că a rămas cu doi angajați din 20 pentru că restul au plecat la muncă în Vest pe salarii mai mari. Și care acum se pregătește de faliment.

La nivel de soluții propuse, cam toate sunt undeva între caraghios și tragic: „să facă statul ceva”! Să nu mai dea deloc ajutoare de șomaj, de parcă cei 60 de mii de șomeri (care au contribuit pentru ele!) ar putea acoperi cumva milionul de muncitori lipsă. Sau cei 250.000 de beneficiari de venit minim garantat, inclusiv copii.

Nici o vorbuliță despre soluția de piață, cinstită, capitalistă: hai să le dăm salarii destul de mari cât să-i convingem să stea. Că dacă-s productivi în Vest pe 1000-2000 de euro, de ce n-ar fi și aici pe măcar 500-1000?

Legile cererii și ofertei spun un lucru simplu: când nu găsești ce cauți la prețul pe care ești dispus să-l oferi, e cazul să licitezi până găsești. E prea scump? Poate, dar când e vorba de petrol de exemplu nu mai comentează nimeni: plătește sau închide prăvălia. Altfel, când prețul e prea mic față de cerere, apare penuria.

Forța de muncă este acum ieftină în România cam cum era carnea pe vremea comunismului: nu o găsești decât foarte rar, cu rație și după ce îți petreci o bună parte din viață la coadă.

Cum s-a ajuns aici?

Se poate spune, cinstit, că România a avut un noroc chior. Acum un deceniu, proaspăt ieșită din lumea a treia, a intrat direct în UE adică cea mai puternică economie a lumii. Cu toate libertățile fundamentale venite aproape grămadă: a persoanelor, a mărfurilor, a capitalului și a forței de muncă.

Pentru că diferențialul de venituri la vremea respectivă era enorm (aproape de 1 la 10!), s-au activat câmpuri de forță uriașe: investițiile au fost tentate să se mute aici iar angajații să fugă acolo.

Primul lucru s-a întâmplat în destul de bună-măsură, dar numai până la punctul în care a început să se vadă situația de care vorbeam mai sus: degeaba e munca ieftină dacă nu se găsește!
În timpul ăsta, forța de muncă a continuat să plece, nemulțumită de creșterea „prea lentă” a veniturilor, ceea ce desigur a acutizat problema.

Iar acum nu mai este loc de vreo rezolvare graduală – suntem în plin cerc vicios: cele trei milioane de români plecați nu se mai întorc pentru doar 100 de euro în plus la salariu.

Pe cei rămași, 100 de euro poate i-ar convinge să rămână – dar angajatorii sunt puși în situația să facă un calcul cinic: Decât să măresc toate salariile cu 100 de euro, adică 20-30%, mai bine îmi asum că pierd 10% din angajați în fiecare an, chiar și cu prețul unei părți din contracte.

Când hemoragia de angajați depășește cu mult prognozele, atunci intervine mai întâi angoasa (plâng după puținii șomeri și „asistați sociali” care nu muncesc la mine pentru că le aruncă statul ceva firimituri meschine) iar apoi depresia (nu mai muncește nimeni pentru mine, nu mai am cu cine să onorez contractele, dau faliment!).

E destul de complicat și să decizi de capul tău să mărești salariile – în teoria jocurilor situația se cheamă: „game of chicken”. Cine cedează printre primii pierde, dacă nu cedează nimeni pierde toată lumea. Ca jucător rațional ai două opțiuni: fie te bazezi pe un plus de competitivitate și mărești salariile în mod oarecum strategic (am tot dat exemplele Lidl și Kaufland) fie aștepți să o facă alții înainte și să piardă – dacă așa ți-o fi norocul. În România majoritatea covârșitoare au ales varianta a doua iar acum rând-pe-rând încep să suporte consecințele.

Și în literatura economică există un termen simplu pentru asta – „market failure”. O situație similară – să zicem – cu piața taximetriei din București, unde tarifele sunt sub orice nivel acceptabil dar dacă mai încearcă câte o companie să ridice tarifele tot șoferii încep să se plângă că nu mai au comenzi și sunt de fiecare dată ultimii care pleacă din stație.

Care sunt soluțiile?

Depindem ce înțelegem prin soluții! Există rezolvări simple, ca o apăsare pe buton, dar care au și o eficiență destul de redusă.

Una dintre ele este majorarea în pași substanțiali a salariului minim, până spre un prezumat nivelul optim al pieței, de la care ar începe să apară efectele adverse.

E mult de dezbătut cât ar fi acel nivel, dar un reper poate fi apropiat salariul minim din Turcia, cu o economie similară României și care reușește să îl fixeze la 500 de euro. Legat de mitul persistent că prin Asia sau Africa de Nord se găsesc angajați dispuși să lucreze pentru câteva zeci de dolari: poate la cusut nasturi prin Bangladesh e încă valabil, dar nici măcar acolo pentru încă prea multă vreme. Altfel, în China salariul minim este deja 300 de dolari în Shanghai sau Shenzen și nu scade sub 150 nici măcar în cele mai îndepărtate provincii, unde puțini se aventurează. În Maroc, unde tot amenință Dacia că pleacă, salariul minim este de 265 de dolari deși PIB pe cap este de trei ori mai mic ca în România. Chiar și o bună parte din țările „bananiere” au trecut deja pragul de 100 de dolari. Și, evident, nici una din țările de mai sus nu este în UE. Așa că un salariu minim undeva spre jumătate din media minimelor din UE (acum este la un sfert!) nu prea are cum mușca serios din competitivitate!

Sigur că această măsură singură ar face ca mai mult de jumătate dintre salarii să se alinieze la minimum, ceea ce nu-i neapărat mulțumitor dar intră în categoria „mai bine decât nimic”. Chiar mai utilă ar fi reintroducerea indicilor de salarizare pentru posturile care necesită studii medii respectiv superioare: chiar nu-i vreun efort deosebit pentru nici o companie să plătească un inginer cu o dată și jumătate salariul minim, de exemplu.

În Slovacia, un salariu mediu de 1800 de euro pentru industria auto nu mai este considerat de ajuns. Muncitorii de la Volkswagen au intrat în grevă și au obținut măriri de 14%, scrie Reuters citat de CapitalZoroslav Smolinsky, lider de sindicat la uzină Volkswagen de lângă Bratislava, a început să lucreze aici în 1992, când uzina tocmai fusese cumpărată de Volkswagen. La acea dată câştiga un salariu echivalent cu 75 de euro pe lună, iar astăzi cei 12.300 de salariaţi Volkswagen din Slovacia câştigă în medie 1.804 euro pe lună. În pofida creşterii spectaculoase, salariile din Slovacia sunt la jumătate faţă de câştigul mediu al unui angajat Volkswagen din Germania, iar Smolinsky spune că astfel de discrepanţe nu se mai pot justifica. “Timpurile s-au schimbat. Suntem în UE şi trebuie să ţinem pasul cu trendurile şi să reducem treptat decalajul”, a declarat Smolinsky.

Tot aici intră și recenta măsură neortodoxă a alinierii la salariul minim pentru contribuțiile aferente contractelor part-time. Asta e din capitolul „Omoară-i pe toți că Dumnezeu îi va cunoaște pe ai lui”. Ce s-a întâmplat efectiv? Odată cu majorarea salariului minim au fost destul de mulți angajatori care au făcut contracte part-time doar pentru ca să plătească contribuții mai mici și să fie acoperiți în caz că vine Inspecția Muncii în control. Oamenii muncesc în continuare chiar și 10 ore pe zi și sunt plătiți „la gri” pentru diferență. Nu era chiar greu să se găsească o formulă care să cearnă cu mai multă precizie grâul de neghină: abordări sectoriale (în industrie sau construcții munca part-time chiar e nonsens, în altele are rost) analiză a efectivului de angajați (are rost să ai 20% angajați part-time dar la 80% e o problemă) etc. Încă este loc mult de reglaje fine!

Și tot la măsuri luate prin decret intră și mărirea salariilor pentru bugetari. Efectul în piața muncii este indirect, dar substanțial. De dorit ar fi să se întâmple invers, ca salariile din sectorul privat să dea tonul pe piața muncii, pentru că în principiu sunt mai ancorate la realitatea economică. Doar că acum, din păcate, iată că nu prea sunt!

Teoretic există și rezolvări complicate, dar care din nefericire depășesc cu mult capacitatea administrativă locală. Și pe cea publică și pe cea privată! În afară de măsurile pe termen mediu – taxele, birocrația – și lung – infrastructura, educația – sunt și lucruri care pot produce efecte ceva mai repede.

Din partea statului, politica preferabilă ar fi cea de creștere a veniturilor medii, nu doar minime, care nu se poate face prin decret ci mai degrabă prin bună-guvernare, stimuli și „moral suasion” (statul are totuși destul de multe lucruri de oferit, chiar și fără cheltuieli suplimentare, și nu e obligat să le ofere oricui și în orice condiții).

Chiar și patronatele au ce face dacă își văd interesele colective pe care cică ar trebui să le reprezinte în loc să încerce, ca acum, să facă un platouaș din cele individuale. Dacă și-ar vedea interesele pe termen lung, de consolidare și creștere, s-ar cartela în decizia de-a mări salariile! Este un gen de cartel acceptabil, nepedepsit de legislație, și care i-ar ajuta să depășească împreună șocul inițial.
Desigur, cel mai important este ca în economie să intre în continuare capital – cât mai mult! Iar aici problema este cea detaliată mai sus – cine să vină să investească dacă nu găsește angajați? Unde sunt vremurile când se mai negocia (fără succes, dar măcar se negocia!) să vină aici câte o fabrică auto, când acum nu mai găsești angajați nici cât pentru un atelier de reparații?

Prima și cea mai simplă măsură este offset-ul militar, de vreme ce tot avem zeci de miliarde de euro alocați pentru înzestrare. Dar singur, tot nu este de ajuns. Ar mai putea fi, de exemplu, un program specializat de atragere a investițiilor modulare, scalabile. Deschide anul ăsta o uzină micuță într-un fost oraș industrial și dacă îți convine cum merge și vei putea plăti mai bine poate în viitor vei vrea să o extinzi. Sau un parc agro-industrial cu ceva fonduri care zac pe la UE. Sau o stațiune balneo prin subscripție publică etc.

Că dacă nu?

Altfel, este o problemă care nu se mai poate rezolva de la sine. Forța de muncă va continua să migreze, salariile vor rămâne mici, statul nu va avea destui bani nici să construiască infrastructură suficientă, nici să plătească pensiile pentru părinții celor plecați, nici măcar să se înarmeze convingător. Iar antreprenorii, la rândul lor, nu vor avea nici oameni cu care să-și facă treaba, nici piață unde să vândă ceva și nici „asistați sociali” pe care să mai dea vina – că până și ei o să migreze după ajutoare sociale ceva mai mari de un dolar pe zi!



Sursa;3

Pe noi ne-a șocat. Ministrul de Finanțe, ori nu știe ce vorbește, ori e în secta lui Moon

Standard

Vești îngrijorătoare despre salarii și pensii. Dumitru Costin: Pe noi ne-a șocat. Ministrul de Finanțe, ori nu știe ce vorbește, ori e în secta lui Moon



Mutarea unor contribuții din sarcina angajatorului în cea a angajatului ar duce la o pensie mai mare, au spus reprezentanții Guvernului. Numai că realitatea ar putea fi alta.
”În acest sens, sumele reprezentând CAS şi CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu vor fi preluate de către angajat. Această măsură va asigura angajatului creşterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei şi implicit o pensie mai mare” spunea Ministerul de Finanțe, în urmă cu câteva zile.
Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical, a spus la Antena 3 că informațiile sunt false. Mutarea acestor contribuții nu va avea efectul promis.
”Pe noi ne-a șocat. Te uiți pe Legea Pensiilor, cum se calculează pensia, un calcul aritmetic simplu îți arată că domnul ministru, ori nu știe despre ce vorbește, ori și el e în secta lui Moon. E un guru care le-a implantat niște chip-uri. Domnul Vâlcov e un om de dreapta. O să vă arăt ce nebunii se vor întâmpla. La 2.000 RON, salariu brut, ies 0,6 puncte lunar. Dacă mutăm contribuțiile, cifrele se transformă. Brut 2.455, salariu mediu brut potențial 4.026. Tot 0,6 puncte lunar” a explicat Dumitru Costin în emisiunea ”La Ordinea Zilei”. Practic, punctajul lunar folosit la calcularea pensiei nu se va modifica.
Acesta a vorbit și despre celelalte contribuții și consideră că în programul de guvernare și-au făcut loc măsuri care nu vor avea efectul scontat.

SURSA:3.png

Legea privind adunările publice în România

Standard

4

Legea privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice în România este o lege bună, chiar dacă suportă unele îmbunătățiri, dar asigură dreptul cetățeanului de a manifesta, consideră directorul general al Jandarmeriei București, Sebastian Cucoș.
“(…) Este o lege bună, spunem noi, suportă unele îmbunătățiri, dar asigură dreptul cetățeanului de a manifesta, iar noi, Direcția de Jandarmi a Municipiului București, chiar asta facem, asigurăm dreptul cetățeanului la liberă manifestare și la liberă exprimare. (…) Până la momentul actual nu au existat manifestări publice, că au fost ele spontane, că au fost declarate, că n-au fost declarate, chiar și cele care au fost interzise, care să nu se fi desfășurat și le-am asigurat pe toate”, a declarat Sebastian Cucoș, la o conferință de prezentare a activității DGJMB în primele 6 luni ale anului 2017.
El a explicat că ar dori ca oamenii să înțeleagă că libertatea înseamnă forma de manifestare dusă până acolo încât să nu încalce libertățile celorlalți.
“Vreau să vă spun că toți cei care au încălcat legea și pentru care s-a putut proba lucrul ăsta au fost amendați, indiferent că au fost simpli cetățeni, indiferent că au fost senatori, indiferent cine a fost. Sunt și raționamente tactice care duc la (…) amendare după ce s-a desfășurat misiunea, procese verbale care s-au trimis acasă către contravenienți după o perioadă de timp”, a spus Cucoș.
În primele șase luni ale lui 2017, în municipiul București s-au desfășurat 967 de adunări publice, iar măsurile de ordine publică au fost asigurate de Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.
Situația misiunilor de asigurare a ordinii publice pe timpul manifestațiilor sus menționate se prezintă astfel: 399 misiuni la manifestări de protest (marșuri, pichetări, mitinguri etc.); 328 misiuni la manifestații cultural-artistice; 74 misiuni la manifestații comemorative/religioase; 11 misiuni la manifestații promoționale/comerciale; 14 misiuni ocazionate de vizite oficiale, delegații române sau străine; 141 misiuni la alte acțiuni.
“În perioada menționată noi am avut o preocupare masivă în a dezvolta acele forme de acțiune care să ne permită să gestionăm în mod corespunzător activitățile. Vreau să vă spun că la o manifestare publică implicarea forțelor de ordine este la cel mai înalt nivel“, a mai spus Cucoș.

2 Legea nr. 60/1991

 

Ce trebuie să știi ca angajat

Standard

Modificările la CAS și CASS se aplică din data de 01.august.2017: Ce trebuie să știi ca angajat

Contribuțiile la asigurările sociale de sănătate (CASS) și la asigurările sociale (CAS) pentru salariații part time sunt datorate, începând de astăzi, la nivelul salariului minim brut pe economie, potrivit unui act normativ în vigoare de azi. Practic, vorbim de costuri suplimentare pentru angajatori, însă nu și pentru salariații cu pricina, pentru că majorarea nu afectează cota lor din contribuțiile obligatorii.1.

Ca să descurajeze angajatorii care încheie contracte de muncă cu normă parțială special pentru a plăti la stat taxe mai mici, Guvernul a adoptat luna trecută un act normativ care introduce o sumă minimă pentru CAS și CASS. Ordonanța Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal intră în vigoare azi și prevede că, pentru contractele part time, angajatorii datorează la stat CAS și CASS la nivelul salariului minim brut (1.450 lei), iar nu proporțional cu salariul efectiv.

Deși în vigoare de azi, contribuțiile majorate se plătesc efectiv din septembrie 2017, pentru că atunci se declară veniturile lunii august. Majorarea se aplică însă strict la partea din contribuții care-i revine angajatorului, iar nu la partea pe care o datorează salariatul. Mai exact, la CASS, angajatorul datorează 5,2%, iar salariatul datorează 5,5% (ca procente din salariul brut). Cât despre CAS, ea diferă în funcție de condițiile de muncă ale salariaților.

Contribuțiile majorate sunt datorate inclusiv pentru salariații cu plata în acord. Plata în acord se face atunci când este vorba de achitarea drepturilor salariale în funcție de activitatea prestată efectiv. „Indiferent dacă vorbim de o plată în acord sau nu, în lipsa unor exceptări specifice, angajatorii care achită remunerații brute sub nivelul de 1.450 de lei pe angajat pe lună sunt obligați să considere baza pentru CAS și CASS la nivelul salariului minim”, a explicat, la solicitarea AvocatNet.ro, Alexandru Mănucu, tax deputy manager la Țuca Zbârcea & Asociații Tax.

Notă: În prezent, angajatorii sunt obligați să achite statului șase contribuții sociale diferite pentru propriii salariați: contribuția la sănătate, cea pentru concedii medicale, cea pentru accidente de muncă și boli profesionale, contribuția la pensii, la șomaj și cea pentru creanțe salariale.

Măsura majorării celor două contribuții pentru salariații cu normă parțială nu a trecut necriticată. Reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) au declarat că decizia a fost luată fără să se studieze impactul asupra IMM-urilor (așa-zisul Test IMM). În plus, susține CNIPMMR, majorarea va duce la concedieri ale celor ce lucrează part time și la cheltuieli nejustificate pentru toți angajatorii, fie ei corecți sau nu în privința plății contribuțiilor. Deși o măsură aplicată pentru a combate „munca la gri”, i-ar afecta în mod nedorit și pe cei care își îndeplinesc obligațiile fiscale așa cum scrie în lege.

Costuri ridicate, dar nu pentru toți angajatorii

Practic, din septembrie, un angajator plătește CAS și CASS pentru un salariat cu normă parțială la fel de mult cât pentru unul plătit cu minimul pe economie (1.450 lei brut).

Potrivit calculelor redacției noastre, pentru un salariat cu jumătate de normă (20 de ore de lucru săptămânal și 725 lei salariu brut), angajatorul trebuie să plătească în total 1.042,19 lei de la 1 septembrie, față de cât plătește pentru luna iulie acum (889,94 lei). Din cei 1.042,19 lei, 485,68 lei (față de 333,43 lei, în prezent) reprezintă contribuțiile sociale și impozitul pe venit.

Notă: Iată aici un calculator de salarii util pentru a compara cu exactitate cât se plătește acum cu cât se plătește în luna septembrie pentru fiecare astfel de angajat.

Totuși, nu toți angajatorii vor avea de plătit contribuțiile majorate. OG 4/2017 stabilește că sunt scutiți de la plata majorată cei care au angajați în următoarele situații (limitativ prevăzute de ordonanță):

  • realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată a acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țară (în forma lansată în dezbatere publică a ordonanței, excepția era condiționată de existența, pe lângă contractul cu normă parțială, a unui contract cu normă întreagă);
  • sunt elevi sau studenți, cu vârsta de până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare;
  • sunt ucenici în vârstă de până la 18 de ani;
  • sunt persoane cu dizabilități cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra sub opt ore pe zi;
  • sunt pensionari pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii, cu excepția pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu orice altă pensie stabilită într-un sistem de pensii neintegrat sistemului public de pensii.

Ca să demonstreze că au dreptul să beneficieze de aceste scutiri, angajatorii vor trebui să aducă documente justificative organelor fiscale – documente pe care le vor cere salariaților respectivi.

Cum îi afectează asta pe salariați?

Subliniem faptul că majorarea CAS și CASS nu se referă la partea din contribuțiile obligatorii pe care o datorează salariatul. Prin urmare, nu cotele sale din venitul brut sunt afectate de mărire, ci acelea care-i revin angajatorului.

Dacă se află într-una dintre situațiile de scutire enumerate mai sus, salariații vor trebui să aducă anumite documente justificative, de la caz la caz, întrucât angajatorul va avea nevoie de ele pentru a fi scutit de plata contribuțiilor majorate.

Principalul avantaj al salariaților cu normă parțială este că vor beneficia de contribuții mai mari plătite la stat în numele lor (spre exemplu, o contribuție mai mare la pensii poate aduce în final o pensie mai consistentă). Pe de altă parte însă, așa cum puncta CNIPMMR, nu e exclus ca unii angajatori să pună punct contractelor de muncă încheiate cu acești salariați, pentru că nu-i avantajează contribuțiile majorate. 

Se va schimba ceva în contractele de muncă ale acestora? Din perspectiva majorării CAS și CASS, nu, pentru că nu vorbim de chestiuni care sunt înscrise în contractul de muncă. Totuși, dacă angajatorul va vrea să treacă salariatul de la normă parțială la normă întreagă, modificarea contractului de muncă nu se poate face decât cu consimțământul salariatului în cauză, potrivit Codului muncii.

Important de precizat este că actuala guvernare propune o modificare importantă de la începutul anului viitor, una care i-ar afecta în mod direct pe salariați. Mai exact, numărul de contribuții sociale obligatorii datorate de angajatori pentru salariații proprii ar urma să scadă, de la 1 ianuarie 2018, de la șase la doar două (CAS și CASS). Doar că acestea ar fi datorate doar de angajat și plătite prin intermediul angajatorului (care ar acționa, la drept vorbind, ca un intermediar care adună taxele pentru Fisc). Totuși, la acest moment nu știm nimic concret, pentru că nu vorbim decât de o măsură din planul de guvernare, sprijinită de unele afirmații ale politicienilor.