Modalitaţi de soluţionare a conflictelor de muncă

Standard
Potrivit Codului Muncii, jurisdictia muncii se ocupa cu solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.1

Cine poate fii parte dintr-un conflict de munca?

Pot fi parti in conflictele de munca:

  • salariatii, precum si orice alta persoana titulara a unui drept sau a unei obligatii in temeiul Codului Muncii, al altor legi sau al contractelor colective de munca;
  • angajatorii – persoane fizice si/sau persoane juridice, agentii de munca temporara, utilizatorii, precum si orice alta persoana care beneficiaza de o munca desfasurata in conditiile prezentului cod;
  • sindicatele si patronatele;
  • alte persoane juridice sau fizice care au aceasta vocatie in temeiul legilor speciale sau al Codului de procedura civila.

Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:

  • in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
  • in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;
  • in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
  • pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia;
  • in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.

In toate situatiile, altele decat cele prevazute mai sus, termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.

Baza legislativă şi normativă a activităţii sindicatelor -V-

Standard

CONVENŢIA NR. 151 PRIVIND PROTECŢIA DREPTULUI DE ORGANIZARE ŞI PROCEDURILE DE DETERMINARE A CONDIŢIILOR DE
ANGAJARE ÎN FUNCŢIA PUBLICĂ4

Conferinţa generală a Organizaţiei internaţionale a Muncii,
Convocată la Geneva de către Consiliul de administraţie al Biroului Internaţional al Muncii, şi reunindu-se aici la 7 iunie 1978, în cea de-a şasezeci şi patra sa
sesiune;
Luînd notă de dispoziţiile convenţiei privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului
sindical, 1948, ale convenţiei privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă, 1949, şi ale convenţiei şi recomandării privind reprezentanţii lucrătorilor, 1971;
Reamintind că convenţia privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă, 1949, nu vizează anumite categorii de agenţi publici şi că convenţia şi recomandarea privind reprezentanţii lucrătorilor, 1971, se aplică reprezentanţilor lucrătorilor din întreprindere;
Luînd notă de expansiunea considerabilă a activităţilor din funcţia publică în multe ţări şi necesitatea unor raporturi de muncă sănătoase între autorităţile publice şi organizaţiile agenţilor publici;
Constatînd marea diversitate de sisteme politice, sociale şi economice ale statelor membre precum şi aceea a practicilor acestora (de exemplu, în ceea ce priveşte funcţiile respective ale autorităţilor centrale şi locale, acelea ale autorităţilor federale, ale statelor federale şi ale provinciilor, şi acelea ale întreprinderilor care sunt proprietate publică şi ale diferitelor tipuri de organisme publice autonome sau semiautonome, sau în ceea ce priveşte natura raporturilor de muncă);
Ţinînd cont de problemele speciale pe care le pun delimitarea cîmpului de aplicare a unui instrument internaţional şi adoptarea definiţiilor în înţelesul acestui instrument, în virtutea diferenţelor existente în numeroase ţări între angajarea în sectorul public şi sectorul privat, precum şi de dificultăţile de interpretare care au apărut cu privire la aplicarea pentru funcţionarii publici a dispoziţiilor pertinente ale convenţiei privind dreptul de organizare şi de negociere colectivă, 1949, şi de observaţiile pe care organele de control ale OIM le-au făcut remarcate în diverse ocazii că anumite guverne au aplicat aceste dispoziţii de o manieră care exclude largi grupuri de agenţi publici din cîmpul de aplicare al acestei convenţii;
După ce a decis să adopte diversele propuneri relative la libertatea sindicală şi la procedurile de determinare a condiţiilor de angajare în funcţia publică, problemă care constituie al cincilea punct al ordinii de zi a sesiunii;
După ce a decis că aceste propuneri vor lua forma unei convenţii internaţionale, adoptă, în această a douăzeci şi şaptea zi de iunie 1978, convenţia ce urmează, care va fi denumită Convenţia privind raporturile de muncă în funcţia publică, 1978. 

PARTEA I. CÎMP DE APLICARE SI DEFINITII

Articolul 1
1. Prezenta convenţie se aplică tuturor persoanelor angajate de autorităţile publice, în
măsura în care dispoziţii mai favorabile ale altor convenţii internaţionale ale muncii nu le sunt aplicabile.
2. Măsura în care garanţiile prevăzute de prezenta convenţie se vor aplica agenţilor de nivel ridicat ale căror funcţii sunt în mod normal considerate ca avînd legătură cu formularea politicilor de urmărit sau cu responsabilităţi de conducere sau agenţilor ale căror responsabilităţi au un caracter foarte confidenţial este determinată de legislaţia naţională.
3. Măsura în care garanţiile prevăzute prin prezenta convenţie se aplică forţelor armate şi poliţiei este determinată de legislaţia naţională.

Articolul 2
În înţelesul prezentei convenţii, expresia “agent public” desemnează orice persoană căreia i se aplică această convenţie conform articolului său 1.

Articolul 3
În înţelesul prezentei convenţii, expresia “organizaţie a agenţilor publici” desemnează orice organizaţie, oricare ar fi componenţa sa, avînd drept scop promovarea şi apărarea intereselor agenţilor publici.

PARTEA II. PROTECTIA DREPTULUI DE ORGANIZARE

Articolul 4
1. Agenţii publici trebuie să beneficieze de o protecţie adecvată împotriva oricăror acte de discriminare care tind să prejudicieze libertatea sindicală în materie de angajare.
2. O astfel de protecţie trebuie îndeosebi să se aplice în ceea ce priveşte actele avînd drept scop:
a) subordonarea angajării unui agent public condiţiei de a nu se afilia la o organizaţie a
agenţilor publici sau de a înceta să facă parte dintr-o astfel de organizaţie;
b) concedierea unui agent public sau prejudicierea acestuia prin orice alte mijloace, ca
urmare a afilierii acestuia la o organizaţie a agenţilor publici sau a participării acestuia la activităţile normale ale unei astfel de organizaţii.

Articolul 5
1. Organizaţiile agenţilor publici trebuie să se bucure de o completă independenţă faţă de autorităţile publice.
2. Organizaţiile agenţilor publici trebuie să beneficieze de o protecţie adecvată împotriva
oricăror acte de ingerinţă a autorităţilor publice în formarea, funcţionarea şi administrarea acestora.
3. Sunt asimilate îndeosebi actelor de ingerinţă, în sensul prezentului articol, măsuri care
tind să promoveze crearea de organizaţii ale agenţilor publici dominate de o autoritate publică,sau să susţină organizaţii ale agenţilor publici prin mijloace financiare sau altfel, cu intenţia de a plasa aceste organizaţii sub controlul unei autorităţi publice.

PARTEA III. FACILITĂŢI CARE TREBUIE ACORDATE ORGANIZAŢIILOR
AGENŢILOR PUBLICI

Articolul 6
1. Trebuie acordate facilităţi reprezentanţilor organizaţiilor agenţilor publici recunoscuţi, de manieră a le permite îndeplinirea rapidă şi eficientă a funcţiilor acestora atît în timpul orelor de lucru cît şi în afara acestuia.
2. Acordarea unor astfel de facilităţi nu trebuie să împiedice funcţionarea eficientă a
administraţiei sau a serviciului interesat.
3. Natura şi întinderea acestor facilităţi trebuie determinate conform metodelor menţionate în articolul 7 al prezentei convenţii sau prin orice alte mijloace adecvate.

 PARTEA IV. PROCEDURI DE DETERMINARE
A CONDIŢIILOR DE ANGAJARE

Articolul 7
Trebuie luate, dacă este necesar, măsuri adecvate condiţiilor naţionale pentru încurajarea şi promovarea dezvoltării şi utilizării pe cît de larg posibile a procedurilor care permit negocierea condiţiilor de angajare între autorităţile publice interesate şi organizaţiile agenţilor publici, sau a oricărei alte metode care permite reprezentanţilor agenţilor publici să participe la determinarea condiţiilor respective.

PARTEA V. REGLEMENTAREA DIFERENDELOR

Articolul 8
Reglementarea diferendelor care apar cu privire la determinarea condiţiilor de angajare va fi căutată, de o manieră adecvată condiţiilor naţionale, pe cale de negociere între părţi sau printr-o procedură care dă garanţii de independenţă şi imparţialitate, aşa cum este medierea, concilierea sau arbitrajul, instituită astfel încît să inspire încredere părţilor interesate.

PARTEA VI. DREPTURILE CIVILE ŞI POLITICE

Articolul 9
Agenţii publici trebuie să beneficieze, ca şi ceilalţi lucrători, de drepturile civile şi politice care sunt esenţiale exercitării normale a libertăţii sindicale, sub singura rezervă a obligaţiilor care ţin de statutul acestora şi de natura funcţiilor pe care le exercită.6.png