Libertăți sindicale-II-

Standard

Impactul Legii dialogului social nr. 62/2011 asupra libertății sindicale5

Prin intrarea în vigoare a Legii dialogului social au fost limitate o serie de drepturi sindicale și posibilitatea partenerilor sociali de a se asocia și organiza, prin impunerea unor condiții mult mai stricte pentru constituirea organizațiilor sindicale și pentru dobândirea reprezentativității.
Totodată, se observă o tendință de reducere a măsurilor de protecție și încurajare a activității liderilor organizațiilor sindicale, prin existența posibilității concedierii acestora după încetarea mandatului, în paralel cu înlăturarea dreptului la zile libere plătite pentru desfășurarea unor activități sindicale. De asemenea, unele dintre măsurile de protecție nu sunt însoțite de norme sancționatorii îndeajuns de eficiente.
În acest sens, fac următoarele exemplificări:
a) Limitarea dreptului la asociere. Conform actualei reglementări, pentru constituirea unui sindicat la nivel de unitate este necesar un număr de cel puțin 15 salariați care prestează munca pentru același angajator, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social: „Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 15 angajați din aceeași unitate”. În timp ce, sub imperiul precedentei reglementări, constituirea unei organizații sindicale la nivel de unitate era posibilă și prin asocierea unui număr de cel puțin 15 salariați din aceeași ramură sau profesie, chiar dacă munca era prestată pentru angajatori diferiți, astfel cum era prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/2003: „Pentru constituirea unei organizații sindicale este necesar un număr de cel puțin 15 persoane din aceeași ramură sau profesiune, chiar dacă își desfășoară activitatea la angajatori diferiți”.
Așadar, noua viziune a legiuitorului elimină posibilitatea ca același sindicat să fie alcătuit din salariați încadrați în unități diferite, această modificare fiind însă foarte controversată, întrucât a dat naștere imposibilității de a constitui un sindicat în întreprinderile mici, sub 15 salariați, întreprinderi ce au un caracter predominant in economia națională, reducând drastic gradul de sindicalizare la nivel național și limitând astfel libertatea sindicală.
b) Sub imperiul actualei reglementări organizațiilor sindicale le este mai greu să își găsească un spațiu în vederea desfășurării activității. Astfel, art. 22 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede faptul ca „Organizațiile sindicale reprezentative, în condițiile legii, pot negocia prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate punerea la dispoziție a spațiilor și facilităților necesare desfășurării activității sindicale”, în timp ce vechea reglementare, respectiv art. 22 alin (3) din Legea nr. 54/2003 preciza: „Unitățile în care sunt constituite organizații sindicale care au dobândit reprezentativitatea, în condițiile legii, sunt obligate să pună, cu titlu gratuit, la dispoziția organizațiilor sindicale, spațiile corespunzătoare funcționării acestora și să asigure dotările necesare desfășurării activității prevăzute de lege”. Se observă astfel, faptul că vechea reglementare instituia obligația, în sarcina unităților în care sunt constituite organizații sindicale reprezentative, de a pune la dispoziția acestora, cu titlu gratuit, spațiile și dotările necesare desfășurării activității sindicale, în timp actuala reglementare prevede doar posibilitatea negocierii acestei „facilități” prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
c) Neplata activității sindicale pentru liderii care sunt scoși din producție – Legea nr. 54/2003 prevedea faptul ca „Membrii aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariați, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activități sindicale, fără afectarea drepturilor salariale”. Actuala reglementare nu mai prevede un număr de zile în vederea desfășurării activității sindicale, acesta poate fi negociat, și mai mult, angajatorul nu mai are obligația de a plăti acele zile, menționându-se în mod expres: „fără obligația angajatorului de a plăti drepturile salariale pentru aceste zile”.
d) După ce îi încetează mandatul, liderul de sindicat nu mai este protejat în mod special de concediere timp de doi ani. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 prevedea faptul că „în timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă”. În actuala reglementare a dispărut prevederea referitoare la cei doi ani; în aceste condiții, asumarea unui mandat ar putea echivala cu pierderea locului de muncă ulterior încetării mandatului.

Baza legislativă şi normativă a activităţii sindicatelor -I-

Standard

PRINCIPALELE INSTRUMENTE INTERNAŢIONALE PRIVIND DREPTURILE SINDICALE3

1.DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI
(Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a ONU prin Rezoluţia 217A(III) din 10 decembrie 1948).
     ARTICOLUL 23
  1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului.
  2. Toţi oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală.
  3. Orice om care munceşte are dreptul la o remunerare echitabilă şi
satisfăcătoare care să-i asigure lui precum şi familiei sale o existenţă conformă cu
demnitatea umană şi completată, dacă este cazul, cu alte mijloace de protecţie socială.
  4. Orice persoană are dreptul să întemeieze cu alte persoane sindicate şi de a se afilia la
sindicate pentru apărarea intereselor sale. 

2. PACTUL INTERNAŢIONAL CU PRIVIRE LA DREPTURILE ECONOMICE,SOCIALE ŞI CULTURALE
(Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966 prin Rezoluţia 2200A(XXI).

  ARTICOLUL 8
  1. Statele părţi la prezentul Pact se angajează să asigure:
a) dreptul pe care îl are orice persoană, în vederea favorizării şi ocrotirii intereselor sale
economice, de a forma , împreună cu alte persoane, sindicate şi de a se afilia la un sindicat la alegerea sa, sub singura rezervă a regulilor stabilite de organizaţia interesată. Exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restricţii decît cele prevăzute de lege şi care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale sau al ordinii publice, ori pentru a ocroti drepturile şi libertăţile altora;
b) dreptul pe care îl au sindicatele de a forma federaţii sau confederaţii naţionale şi dreptul pe care îl au acestea din urmă de a forma organizaţii sindicale internaţionale şi dreptul de a se afilia la acestea;
c) dreptul pe care îl au sindicatele de a-şi exercita liber activitatea, fără alte limitări decît
cele prevăzute de lege şi care constituie măsuri necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale sau al ordinii publice ori pentru a ocroti drepturile şi libertăţile altora;
d) dreptul la grevă, exercitat în conformitate cu legile fiecărei ţări.

  2. PACTUL INTERNAŢIONAL CU PRIVIRE LA DREPTURILE CIVILE ŞI POLITICE
(Adoptat şi deschis spre semnare de Adunarea generală a Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Intrat în vigoare la 23 martie 1976, conform art.49, pentru toate dispoziţiile cu excepţia celor de la art.41; la 28 martie pentru dispoziţiile de la art.41).

  ARTICOLUL 22
  4. Orice persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a
constitui sindicate şi de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale.
  5. Exercitarea acestui drept nu poate fi supusă decît restricţiilor prevăzute de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii naţionale, al securităţii publice, al ordinii publice ori pentru a ocroti sănătatea sau moralitatea publică sau drepturile şi libertăţile altora. Prezentul articol nu se opune ca exercitarea acestui drept de către membrii forţelor armate şi al poliţiei să fie supusă unor restricţii legale.

4. CONVENŢIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE, AMENDATĂ PRIN PROTOCOALELE NR.3,5 ŞI 8 ŞI COMPLETATĂ PRIN PROTOCOLUL NR.2(Adoptată la Roma în 4 noiembrie 1950)

ARTICOLUL 11
  1. Orice persoană are dreptul la libertate de întrunire paşnică şi la libertatea de asociere,
inclusiv dreptul de a constitui cu alţii sindicate şi de a se afilia la sindicate pentru apărarea
intereselor sale.

 5. CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ REVIZUITĂ(Adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996).

PARTEA A II-a

  ARTICOLUL 5
  DREPTUL SINDICAL

În vederea garantării sau promovării libertăţii lucrătorilor şi patronilor de a constitui
organizaţii locale, naţionale sau internaţionale, pentru protecţia intereselor lor economice şi sociale şi de a adera la aceste organizaţii, Părţile se angajează ca legislaţia naţională să nu aducă atingere sau să fie aplicată de o manieră care să aducă atingere acestei libertăţi. Măsura în care garanţiile prevăzute în prezentul articol se vor aplica poliţiei va fi determinată de legislaţia sau reglementarea naţională. Principiul de aplicare a acestor garanţii membrilor forţelor armate şi măsura în care ele se vor aplica acestei categorii de persoane sunt în mod egal determinate de legislaţia sau reglementarea naţională.

  ARTICOLUL 6
  DREPTUL DE NEGOCIERE COLECTIVĂ
În vederea asigurării exercitării efective a dreptului de negociere colectivă, Părţile se
angajează:
1. să favorizeze consultarea pariteră între lucrători şi patroni;
2. să promoveze, atunci cînd este necesar şi util, instituirea
procedurilor de negociere voluntară între patroni sau organizaţiile patronale, pe de o parte, şi
organizaţiile lucrătorilor, pe de altă parte, în vederea reglementării condiţiilor de muncă prin
intermediul convenţiilor colective;
3. să favorizeze instituirea şi utilizarea procedurilor adecvate de conciliere şi arbitraj
voluntar pentru reglementarea conflictelor de muncă; şi recunosc:
4. dreptul lucrătorilor şi patronilor la acţiuni colective în caz de conflicte de interese,
inclusiv dreptul la grevă, sub rezerva obligaţiilor care ar putea să rezulte din convenţiile colective
în vigoare.2