Avertisment pentru Guvernul României

Standard

Pentru violări continue și sistematice ale libertății de asociere, dreptului la negocieri colective, precum și dreptulului la grevă, în absența unor îmbunătățiri semnificative, Confederația Internațională a Sindicatelor va uza de mecanismele de supraveghere adecvate din sistemul ONU.
Modificările aduse în 2011 în ceea ce privește cadrul legislativ ce reglementează activitatea sindicatelor, negocierile colective și dialogul social au afectat în mod semnificativ dreptul la negociere colectivă al salariaților, precum și dreptul de organizare și reprezentare sindicală, atât la nivel de unitate, cât și la nivel național.d

Prin modificarea legislației muncii și a dialogului social România a produs cea mai semnificativă corecție și flexibilizare a pieței muncii și a relațiilor de muncă.
Instrumentele de monitorizare a respectării drepturilor fundamentale elaborate și implementate de ILO au arătat că, la nivelul statelor europene România are cel mai mare număr de încălcări ale drepturilor fundamentale, atât în practică dar mai ales în legislația națională. Pentru România au fost identificate 20 de încălcări ale drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, 14 provin din prevederi legislative.
O astfel de poziționare spune mult despre gradul de dezvoltare a României dar și despre respectul acordat forței de muncă.
”Comitetul de experți ai OIM (Organizației Internaționale a Muncii) pentru Aplicarea Convențiilor și Recomandărilor a solicitat în mod repetat guvernelor României să se asigure că legislația relevantă este modificată pentru a garanta respectarea principiului conform căruia negocierile între angajatori și organzațiile lucrătorilor trebuie încurajate și promovate. În ciuda acestor solicitări explicite, nu a existat nici o reformă legislativă, iar între timp efectele disructive ale schimbărilor din cadrul legal adoptat în anul 2011, sunt din ce în ce mai evidente. În prezent, dialogul social și negocierile colective sunt inexistente în România.”
Confederația Internațională a Sindicatelor îndeamnă Guvernul să modifice cadrul legal pentru restabilirea dialogului social, în caz contrar va raporta, prin mecanismele de supraveghere adecvate din sistemul Organizației Națiunilor Unite, încălcări continue și sistematice ale drepturilor fundamentale.
Scrisoarea a fost adresată Primului Ministru Sorin Grindeanu dar și Ministrului Muncii și Justiției Sociale, dna Lia Olguța Vasilescu.2
Textul scrisorii și traducerea acesteia în limba română sunt redate mai jos.
ITUC protest letter to Government of Romania
Traducerea scrisorii ITUC

Concluzii finale la competente ELM

Standard

Am prezentat în cele ce preced, necesitatea unui expert în legislația muncii care să poată identifica și aplica prevederile legale în materie.

„Legislația muncii interesează milioane de persoane fizice (angajați) și persoane juridice (angajatori). Interpretarea și înțelegerea legislației muncii sunt, adeseori, dificile datorită problemelor pe care le ridică.” – spune profesor univ. dr. Alexandru Țiclea.

8Chiar dacă în dreptul românesc, regula precedentului judiciar nu funcționează, practica jurisprudențială în domeniul legislației muncii este esențială. Astfel, expertul în legislația muncii trebuie să aibă viziunea necesară asupra jurisprudenței și practicii de specialitate și să o înțeleagă prin prisma științei dreptului.
Iată de ce se impune formarea unor specialiști cu un înalt nivel de cunoștințe care să cunoască în detaliu legislația muncii și să consilieze angajatorii, dar și salariații deopotrivă, astfel încât să diminueze numărul conflictelor de muncă ajunse în instanță. Rolul expertului în legislația muncii este tocmai acela de a explica ce dorește să transmită legiuitorul. Acesta trebuie să facă anumite corelații extrajuridice, să stăpânească terminologia de specialitate, să înțeleagă mecanismele contractuale de bază, dar și formele de răspundere specifică în domeniu.

2.gifLista unităților de competență specifice ocupației de expert legislația muncii
1) Aplicarea legislației naționale, europene și internaționale a muncii și securității sociale;
2) Elaborarea de strategii, politici și proceduri necesare aplicării legislației muncii și securității sociale;
3) Redactarea actelor specifice legislației muncii și securității sociale;
4) Avizarea actelor specifice legislației muncii și securității sociale;
5) Concilierea situațiilor conflictuale;
6) Cercetarea abaterilor disciplinare;
7) Acordarea de consultanță de specialitate în legislația muncii și securității sociale;
8) Reprezentarea angajatorilor în relația cu autoritățile din domeniul muncii și securității sociale.

Libertății sindicale-II-

Standard

Impactul Legii dialogului social nr. 62/2011 asupra libertății sindicale1

Prin intrarea în vigoare a Legii dialogului social au fost limitate o serie de drepturi sindicale și posibilitatea partenerilor sociali de a se asocia și organiza, prin impunerea unor condiții mult mai stricte pentru constituirea organizațiilor sindicale și pentru dobândirea reprezentativității.
Totodată, se observă o tendință de reducere a măsurilor de protecție și încurajare a activității liderilor organizațiilor sindicale, prin existența posibilității concedierii acestora după încetarea mandatului, în paralel cu înlăturarea dreptului la zile libere plătite pentru desfășurarea unor activități sindicale. De asemenea, unele dintre măsurile de protecție nu sunt însoțite de norme sancționatorii îndeajuns de eficiente.
În acest sens, fac următoarele exemplificări:
a) Limitarea dreptului la asociere. Conform actualei reglementări, pentru constituirea unui sindicat la nivel de unitate este necesar un număr de cel puțin 15 salariați care prestează munca pentru același angajator, astfel cum este prevăzut la art. 3 alin. (2) din Legea dialogului social: „Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puțin 15 angajați din aceeași unitate”. În timp ce, sub imperiul precedentei reglementări, constituirea unei organizații sindicale la nivel de unitate era posibilă și prin asocierea unui număr de cel puțin 15 salariați din aceeași ramură sau profesie, chiar dacă munca era prestată pentru angajatori diferiți, astfel cum era prevăzut de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 54/2003: „Pentru constituirea unei organizații sindicale este necesar un număr de cel puțin 15 persoane din aceeași ramură sau profesiune, chiar dacă își desfășoară activitatea la angajatori diferiți”.
Așadar, noua viziune a legiuitorului elimină posibilitatea ca același sindicat să fie alcătuit din salariați încadrați în unități diferite, această modificare fiind însă foarte controversată, întrucât a dat naștere imposibilității de a constitui un sindicat în întreprinderile mici, sub 15 salariați, întreprinderi ce au un caracter predominant in economia națională, reducând drastic gradul de sindicalizare la nivel național și limitând astfel libertatea sindicală.
b) Sub imperiul actualei reglementări organizațiilor sindicale le este mai greu să își găsească un spațiu în vederea desfășurării activității. Astfel, art. 22 alin. (2) din Legea dialogului social nr. 62/2011 prevede faptul ca „Organizațiile sindicale reprezentative, în condițiile legii, pot negocia prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate punerea la dispoziție a spațiilor și facilităților necesare desfășurării activității sindicale”, în timp ce vechea reglementare, respectiv art. 22 alin (3) din Legea nr. 54/2003 preciza: „Unitățile în care sunt constituite organizații sindicale care au dobândit reprezentativitatea, în condițiile legii, sunt obligate să pună, cu titlu gratuit, la dispoziția organizațiilor sindicale, spațiile corespunzătoare funcționării acestora și să asigure dotările necesare desfășurării activității prevăzute de lege”. Se observă astfel, faptul că vechea reglementare instituia obligația, în sarcina unităților în care sunt constituite organizații sindicale reprezentative, de a pune la dispoziția acestora, cu titlu gratuit, spațiile și dotările necesare desfășurării activității sindicale, în timp actuala reglementare prevede doar posibilitatea negocierii acestei „facilități” prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
c) Neplata activității sindicale pentru liderii care sunt scoși din producție – Legea nr. 54/2003 prevedea faptul ca „Membrii aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, care lucrează nemijlocit în unitate în calitate de salariați, au dreptul la reducerea programului lunar cu 3-5 zile pentru activități sindicale, fără afectarea drepturilor salariale”. Actuala reglementare nu mai prevede un număr de zile în vederea desfășurării activității sindicale, acesta poate fi negociat, și mai mult, angajatorul nu mai are obligația de a plăti acele zile, menționându-se în mod expres: „fără obligația angajatorului de a plăti drepturile salariale pentru aceste zile”.
d) După ce îi încetează mandatul, liderul de sindicat nu mai este protejat în mod special de concediere timp de doi ani. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 54/2003 prevedea faptul că „în timpul mandatului și în termen de 2 ani de la încetarea mandatului, reprezentanților aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă”. În actuala reglementare a dispărut prevederea referitoare la cei doi ani; în aceste condiții, asumarea unui mandat ar putea echivala cu pierderea locului de muncă ulterior încetării mandatului.